EXCLUSIV Analize decontate de CNAS. Adela Cojan: Este un pas mare înainte. Problema e la mobilizarea asimptomaticilor
Analize importante în pachetul de prevenție a bolii cronice de rinichi.
Campania de informare și de conștientizare a populației cu privire la boala cronică renală este salutată de Casa Națională pentru Asigurări de Sănătate, iar președintele instituției, conf. dr. Adela Cojan a ținut să transmită că ”prin proiectele Contractului-cadru și a normelor ce vor intra în funcțiune anul acesta, chiar suntem interesați și chiar rugăm profesioniștii din sănătate să transmită propunerile dumnealor, astfel încât prin pachetele de prevenție implementare la nivelul asistenței medicale primare să putem ajusta aceste investigații astfel încât să orientăm la medicul (n.r. de familie) la îmbunătățirea calității diagnosticului și a depistarea precoce a maladiei”, a declarat președintele CNAS, Adela Cojan, în cadrul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi, riscul ignorării”.
Mai mult decât atât, cele două analize care facilitează diagnosticarea precoce a bolii cronice de rinichi vor fi decontate de către CNAS, aceasta putând fi considerată o veste foarte bună pentru pacienții ce ar putea avea această boală.
”Este vorba despre obligativitatea, deocamdată fără elemente sancționatorii, a oricărei persoane de a se prezenta o dată pe an, persoană de peste 40 de ani, la medicul de familie ce îi poate oferi, gratuit, un pachet de trei consultații de prevenție.
Prima consultație se referă la evaluarea factorilor de risc cu impact major în sănătatea publică.
A doua consultație este aceea prin care sunt interpretate analizele, tot așa, oferite gratuit pacientului care se prezintă la consultația de prevenție.
Analize medicale, ce de data aceasta vor putea fi efectuate de către furnizorii de investigații paraclinice, chiar în condițiile în care valorile de contract sau fondurile alocate pentru luna respectivă sunt depășite.
Noi am dat posibilitatea legală a acestor furnizori de a le efectua, cu posibilitatea suplimentării valorilor de contract prin act adițional.
Este un pas mare înainte. Problema este, într-adevăr, mobilizarea populației asimptomatice către aceste consultații de prevenție, va necesita efort maxim de convingere, atât din partea noastră, a finanțatorilor, a organizatorilor, a profesioniștilor, cât și din partea mass-media, a societății civile, astfel încât să mai facem așa cum este românul obișnuit, să meargă la medic doar când îl doare”, a mai spus conf. dr. Adela Cojan.
Terapiile inovative în boala cronică de rinichi
În ceea ce privește terapiile inovative, președintele CNAS a afirmat că ”sperăm și noi într-o generalizare sau în apariția evidențelor și a dovezilor clinice în legătură cu comercializarea generalizată a aparatelor de dializă portabilă.
Ce putem face și cum putem veni, însă, în întâmpinarea nevoilor asiguraților și în îmbunătățirea calității vieții lor, este introducerea acelor servicii de consultații la distanță, servicii de telemedicină sau de teleasistență, prin monitorizarea la distanță a parametrilor fiziologici care sunt prevăzute în momentul de față în proiectul de Contract-cadru, urmând ca odată ce Ministerul Sănătății va indica și va aproba și criteriile de autorizare ale acestor servicii de telemedicină ele să fie incluse pentru decontare”, a mai spus conf. dr. Adela Cojan.
Mai mult decât atât, președintele CNAS a afirmat că ”pe măsură ce se obțin autorizațiile de punere pe piață ale acestor medicamente inovatoare, pe măsură ce ele sunt aprobate pentru includere, fie condiționată, fie necondiționată, în mecanismele de rambursare ale fondului finanțator”, a mai spus șefa CNAS, cu privire la medicamentele inovative pentru stoparea bolii cronice de rinichi.
Potrivit lui Val Vâlcu, cele două analize care ar ”alerta” pacientul cu privire la existența bolii cronice de rinichi, ”sunt ieftine și pot fi susținute de o persoană”, însă acesta se întreabă dacă se va realiza decontarea lor ”pentru că astfel medicii de familie au libertate de prescriere, dar ar putea și cetățenii care se preocupă de propria să solicite aceste analize atunci când își verifică, din când în când, în mediul privat starea de sănătate”.
Președintele CNAS a afirmat că ”aceasta este informația, pentru proiectul deja postat pe CNAS. Și cretinina serică, cu estimarea ratei de filtrare glomeculare, și raportul albumină-creatinină, vor fi incluse în acest pachet de prevenție. (...) S-a constatat o preocupare mai mare, în special a adulților tineri, mai ales a celor angajați, comparativ cu restul populației, în legătură cu evaluarea periodică a stării de sănătate și a parametrilor fiziologici.
Este un mecanism care, de asemenea, poate contribui la aceste acțiuni de depistare precoce și de întârziere a instalării insuficienței renale”, a mai spus conf. dr. Adela Cojan.
Mai puțini bani pentru serviciile auxiliare
Totodată, în cazul epuizării fondurilor, cum se întâmplă de multe ori în ultimul trimestru, pentru pacienții cu dializă, în contextul în care costurile lunare sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, președintele CNAS, a afirmat că ”vor trebui regândite aceste aceste tarifări, în care ponderea cea mai mare din cuantificarea valorică a acestor ședințe de dializă să o aibă serviciile medicale, în detrimentul serviciilor auxiliare necesare pacientului pentru a ajunge în centrul de dializă.
Acesta va fi unul dintre pașii de simunlat pentru a vedea gradul de suportabilitate din partea pacientului de contribuție personală lucru pe care însă nu ni-l dorim, este totuși un program național de sănătate publică curativ, pentru care legislația prevede eliminarea completă a tot ceea ce înseamnă coplată ori contribuție personală din partea pacientului.
Sperăm ca prin ajustările și rectificările bugetare de anul acesta, finanțarea acestui program să nu aibă de suferit până la sfârșitul exercițiului bugetar”, a mai spus Adela Cojan, care a indicat surse alternative care să suporte aceste costuri auxiliare, precum primăriile sau chiar a furnizorilor acestor servicii medicale.
”Pe perioada pandemiei, când transportul trebuia făcut cu păstrarea distanței sociale, atunci s-a făcut înregistrat o reducere a accesibilității din punct de vedere financiar a acestor servicii. Sperăm ca anul acesta să se redreseze. Pot fi cuplați în aceiași mașină 2-3-4 pacienții, în așa fel încât ajungerea la centrul de dializă să nu afecteze tratamentul la timp al pacientului”, a concluzionat președintele CNAS, conf. dr. Adela Cojan.
Mai multe în video:
-
De ce nu este recomandat să pui alimentele pe șervețele de hârtie15.03.2026, 15:00
-
-
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID15.03.2026, 13:00
-
O băutură banală ar putea proteja inima de efectele statului pe scaun15.03.2026, 12:00
-
Greșeala majoră pe care o faci când mănânci rodie15.03.2026, 11:00
EXCLUSIV Cum poți stimula sistemul imunitar pentru a preveni virusul gripal. Doina Pleșca: Gripa este extrem de severă. Mai bine previi decât să tratezi!
EXCLUSIV Povestea pacientului campion la dializă: 43 de ani de dializă! Când am aflat că am 2 ani de trăit i-am zis soției: dragă, lucrurile sunt foarte grave. Eu îți dau libertatea, dreptul să divorțăm!
EXCLUSIV "Dacă luam 10 persoane de pe stradă, 7 - 8 au stafilococ pe piele". Codruț Sarafoleanu: Recoltările se fac incorect
EXCLUSIV Care sunt limitele telemedicinei. Dumitra: Discutăm despre viitor, el se întâmplă exact în acest moment
Telemedicina este modul în care discutăm despre viitor, dar ”el se întâmplă exact în acest moment”, afirmă dr. Gindrovel Dumitra.
EXCLUSIV Virusul sincițial respirator, vaccin în premieră absolută. Gabriel Dina (Pfizer): Am depus spre înregistrare un vaccin, în SUA și UE
EXCLUSIV Vaccinarea, salvatoare de vieți. Livia Stan: Se derulează pe tot parcursul vieții. Am contribuit la prevenirea unor boli
EXCLUSIV Accesul românilor la medicamente, dificil. Păun: În România 918 zile, în timp ce media europeană este 517 zile
EXCLUSIV Europa, dependentă de substanțele active produse în India sau China. Buicu: Determină o problemă la nivel global. Trebuie găsite măsurile prin care aceste soluții active să poată să fi produse
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
EXCLUSIV Cum ne poate ucide o infecție banală. Alexandru Rafila: Nu avem tratament. Asta e realitatea
Cum ne poate ucide o infecție banală. De ce tratamentele care până acum câțiva ani dădeau roade, acum nu mai funcționează.
EXCLUSIV Vaccinarea antigripală, modificări. Dan Zaharescu: Medicii de familie, stimulați prin indicatoare de performanță
Vaccinarea antigripală este la cote destul de mici. Pentru a crește rata de vaccinare se propune stimularea medicilor de familie.
EXCLUSIV Pe ce se duc banii din Sănătate. Claudiu Năsui: Sănătatea este a doua cea mai mare cheltuială a statului român
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
EXCLUSIV De ce Japonia și Coreea de Sud nu au multe cazuri de cancere. Cum sunt conviși să meargă la medic. Loreta Păun. Este extraordinar
De ce Japonia și Coreea de Sud nu au multe cazuri de cancere. Ce terapii folosesc medicii din cele două țări
EXCLUSIV Boala gravă pe care o arată piciorul umflat. Cum gafele Internetului au luat locul medicului: Beau ceai și cred că totul e ok. Dacă nu-i doare, de ce să se alerteze
De ce au românii boli în stadii avansate? Dr. Liliana Tuță ne-a oferit o explicație dură despre obiceiul românilor.
EXCLUSIV Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi: Reducerea riscurilor asociate vieții moderne (poluare, sedentarism, telefoane mobile, săli de sport, fitness, suplimente alimentare)
DC Media Group va organiza în perioada iulie-august 2023 seria de dezbateri online ”Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi”.
EXCLUSIV De ce se mai dă șpagă în sistemul medical. Județele fruntașe la șpagă. Claudiu Năsui: Timpul trece, leafa merge
Șpaga este o problemă a sistemului românesc. Claudiu Năsui susține că problema încă este prezentă. Județele fruntașe la șpagă.
EXCLUSIV Vârstnicii din azilele de bătrâni, cei mai vulnerabili în fața infecțiilor respiratorii. Prof. dr. Victoria Aramă: Știm ce tribut au plătit bătrânii în pandemie
EXCLUSIV Cum înghițim antibiotice fără voia noastră. Alexandru Rafila: Se practică lucrul acesta. Asta e problema!
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
EXCLUSIV Cum ne pregătim pentru noul sezon epidemic? Alertă de gripă, viroze, pneumonii
Cum ne pregătim pentru noul sezon epidemic? Alertă de gripă, viroze, pneumonii - dezbatere DC Media Group.
EXCLUSIV Tratamentul care previne infecțiile. Maria-Dorina Crăciun: Previne complicațiile. Este nevoie de muncă în echipă
Tratamentul care previne infecțiile este la îndemâna oricui. În plus, este gratuit sau compensat, în funcție de situație.
