Anticorpi mai mulți pentru cei care au trecut prin COVID și suferă și de alte boli
Cercetătorii susțin că persoanele care au trecut prin COVID au mai mulți anticorpi mai mulți mai ales dacă suferă și de alte boli digestive, cardiace sau...
Cantitatea de anticorpi generată de cei care au trecut prin COVID-19 a crescut când au avut şi alte patologii, precum probleme respiratorii, digestive sau cardiace, potrivit unui studiu publicat miercuri de Universitatea de Medicină din Graz (Austria). Studiul a analizat nivel de anticorpi dezvoltat de 326 de persoane care între februarie 2020 şi ianuarie 2021 au fost testate pozitiv cu COVID-19, dar nu au avut nevoie de spitalizare.
Dincolo de semnalarea faptului că nivelul de anticorpi se menţine stabil timp de opt luni, studiul arată că cei care aveau patologii prealabile au dezvoltat un nivel mai ridicat de anticorpi şi un grad mai mare de protecţie, notează Universitatea de Medicina din Graz într-un comunicat. "Persoanele cu boli ale sistemului cardiovascular, respirator, gastrointestinal, tiroidian, sistemului nervos şi presiunii arteriale al avut un nivel mai ridicat de anticorpi" decât cei care nu sufereau de boli preexistente, semnalează Chiari Banfi, una dintre autoarele studiului.
De asemenea, cei declaraţi pozitivi şi care au prezentat cel puţin un simptom important de COVID-19 precum febră, tuse, dificultăţi de respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului, au dezvoltat un nivel de anticorpi mai ridicat decât cei care au avut forme asimptomatice. Studiul semnalează că două treimi dintre participanţi au avut simptome şi după 38 de zile de la îmbolnăvire, precum oboseală (41 %), alterarea gustului (23,6 %), dureri de cap (23,3 %) şi pierderea mirosului (19,9 %).
La scurt timp după ce directorii companiilor farma Pfizer, BioNTech și Moderna au făcut declarații privin eficiența actualelor vaccinuri asupra tulpinii sud-africane a coronavirusului, Omicron, ministrul Sănătății din Israel a declarat că ar exista semne că persoanele vaccinate complet împotriva Covid-19 sunt protejate inclusiv în fața variantei Omicron. Potrivit informațiilor preliminare, eficacitatea serului Pfizer/BioNTech scade doar puțin în ceea ce privește varianta Omicron, în comparație cu Delta. Totodată, informațiile preliminare arată că persoanele nevaccinate au un risc mai mare de a dezvolta simptome severe în urma infectării cu noua tulpină.
„În următoarele zile vom avea informații mai clare despre eficacitatea vaccinului împotriva Omicron. (...) Dar există deja motive de optimism și indicații inițiale că persoanele vaccinate cu un ser încă valid sau cu rapelul vor fi de asemenea protejate de această variantă”, a adăugat ministrul Sănătății din Israel, Nitzan Horowitz. Într-un material difuzat de presa israeliană, eficiența vaccinului Pfizer scade cu puțin în fața variantei Omicron. Mai multe puteți citi pe DC News.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
