Apa plată e diferită de apa potabilă. Care este diferența, de fapt. Iată explicația.
Apa plată este o apă potabilă foarte slab mineralizată (oligominerală), care conține sub 500 mg săruri/litru. Apa plată nu conține dioxid de carbon adăugat și poate fi consumată în cantități mari, fără indicații medicale.
Apa plată trebuie să respecte anumite criterii atunci când este îmbuteliată. Numai că verificările se realizează o singură dată, la izvoarele de unde este preluată. Am discutat cu specialiștii care se ocupă de apă pentru a afla mai multe despre apa potabilă.
Vezi și: Sindromul Peter Pan, lipsa responsabilităților. Cum contribuie societatea la această tulburare
În România, legea prevede pentru apa plată îmbuteliată că valoarea minimă a pH poate fi redusă până la 4,5 unități.
Apa plată este produsă sub control sanitar, dar proveniența ei poate fi atât de la un izvor, cât și de la un puț de adâncime, verificat și avizat sanitar anume pentru comercializare și consum. Principala calitate a apei plate, în comparație cu cea livrată de rețeaua publică de alimentare cu apă, este aceea că ea nu a străbătut țevile rețelei urbane de aducțiune și, deci, nu conține clor rezidual, nu preia și nu poartă produsele rezultate din depunerile pe țeavă, din oxidarea metalului, din alte procese, foarte fine, care pot avea loc în timpul transportului.
Cristian Ionică, directorul unei societăți regionale de apă a explicat în exclusivitate pentru DC Medical cum se poate deteriora apa potabilă. În sticle, apa plată vine într-o serie de soiuri - apă de izvor, apă minerală, apă purificată, distilată, demineralizată și aromatizată.
”Apa plată respectă o altă legislație. În cazul apei plate odată cu îmbutelierea ei și păstrarea în anumite condiții de temperatură în timp unele caracteristici s-ar putea modifica.
În cazul apei plate verificările sunt făcute doar la izvor după care se trece la îmbuteliere”, a explicat Cristian Ionică, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi și: De ce se încrețește pielea de la apă. Ce alte boli poți avea
Singura diferență este carbonarea - un proces care utilizează dioxid de carbon gazos. Carbonatarea crește ușor nivelul pH-ului apei, făcând-o mai acidă. În timp, această aciditate strică încet smalțul de pe dinți, potrivit So Fresh.
Apa plată este sigură de băut dacă provine dintr-o sursă de încredere, testată. Apa încă îmbuteliată este sigură, deoarece producătorii au reglementări stricte de sănătate în timpul producției sale.
Apa plată dintr-un iaz, pârâu sau râu, pe de altă parte, nu este sigură de băut. Poate conține bacterii, virusuri și paraziți care pot duce la boli precum gastroenterita și diareea.
Apa nu expiră niciodată, dar cu toate acestea, de ce are termen de valabilitate?
Atât sticlele de apă plată, cât și cele de apă minerală au inscripționate un termen de valabilitate, motiv pentru care, cel mai probabil, mulți se gândesc că până la acea dată este apa bună de băut.
Ei bine, nu este așa.
Specialiştii susțin că, de fapt, data aceea nu reprezintă termenul de valabilitate al apei, ci al sticlei.
"Ştiaţi că data de expirare imprimată pe sticlele de apă îmbuteliată nu se referă la apa din sticle? Apa nu expiră, dar sticlele în care se îmbuteliază au un termen limitat de valabilitate.
După expirarea termenului de valabilitate, sticlele din plastic vor elibera substanțe chimice în apa îmbuteliată, aspect care duce la modificări de gust și miros", susţine medicul Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară şi Biotehnologii alimentare, potrivit antena3.ro.
Ce se întâmplă, de fapt, cu apa, dacă depășește termenul de pe ambalaj
Deci, chiar dacă apa în sine nu expiră, ambalajul da și nu este recomandat consumul apei îmbuteliate după data expirării sticlei.
În anul 1987 a fost introdusa una dintre primele reglementari în acest sens, care spunea că orice produs alimentar ambalat nu poate avea o data de expirare mai mare de 2 ani, iar cu timpul, această regulă a devenit un standard la nivel mondial.
Plasticul din care este confecționat ambalajul are un grad de permeabilitate, iar în timp, compoziția acestuia se poate infiltra în apă, contaminând-o. Acești compuși care provin din plastic se pot acumula în organism, ducând la diverse afecțiuni.
În plus, apa îmbuteliată și carbogazificată, care a depășit termenul de expirare, își poate pierde aciditatea, dezvoltând un gust de "stătut".
Mineralele din apă diferă semnificativ în funcție de felul apei. Astfel, conținutul de calciu din apa plată este de 57 mg/l, comparativ cu 310 mg/l în cea carbogazoasă, în timp ce magneziul este 32 față 114 mg/l și sodiul (sare) 2 față de 82 mg/l în cea cu bule.
”Dacă măsurăm cantitatea totală de minerale din apă, vorbim despre reziduul uscat care este de 316 mg/l în apa plată, respectiv 1530 mg/l în apa cu bule.
Concluzia? Dacă aveți probleme renale/predispoziție la calculi, alegeți apa plată, cu reziduu uscat minim; dacă aveți tensiune crescută, tot apa plată este opțiunea (e săracă în sodiu). În lipsa oricărei patologii, alegeți apa care vă place…important e să beți apă.
P.S. Contrar miturilor/zvonurilor, apa carbogazoasă nu îngrașă! Ba mai mult, are proprietăți antiacide, stimulează tranzitul intestinal și golirea gastrică, combate greața și indigestia, constipația și arsurile de stomac. Conținutul crescut de minerale o face ideală pentru consum în caz de transpirație excesivă/sport intens, îi dă un gust intens, iar prezența bulelor creează o efervescență plăcută la degustare”, a explicat Mihaela Bilic, medic nutriționist, adăugând că ”doar băută în exces provoacă balonare”.
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
