Starea lui Adi Bărar este critică, dar stabilă.
„Artistul Adi Bărar a fost internat în data de 23 februarie 2021, venind prin serviciul UPU direct pe secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. Starea lui este critică, dar stabilă. El a fost depistat cu COVID. Are comorbidități importante, putem spune că starea lui este stabilă acum, el nu este totuși în afara oricărui pericol.”, a declarat Raul Pătrașcu, manager Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, potrivit Antena 3.
Anunțul că Adi Bărar este internat la spital a fost făcut de colegii lui din trupa Cargo.
„Azi, ziua de joi (n.r. - 25 februarie), il găsește pe Adi Bărar la spital! Suntem îngrijorați pentru situația în care se află! Starea lui de sănătate este mai fragilă decât ne-am fi putut închipui, obișnuiti fiind cu un Adi cu o constituție fizică puternică. Toate gândurile noastre sunt acum alături de el, dorindu-ne totodată ca trecerea prin aceste momente să fie făcută cu respect și decență din partea tuturor. Mulțumim! Vă vom ține la curent!”, au scris colegii lui Adi Bărar.
Adi Bărar s-a născut la Timișoara, pe 15 ianuarie 1960. Este chitarist, compozitor textier și producător muzical, fiind totodată fondatorul formației Cargo.