EXCLUSIV Boala renală cronică: screening și prevenție. Florin Buicu: Componenta preventivă este o obligație a statului
Care ar trebui să fie prioritățile în privința decontării costurilor legate de sănătate, în cazul bolilor cronice, și de ce este importantă o campanie cu privire la transplantul renal.
Prof. dr. Florin Buicu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, susține campaniile de conștientizare cu privire la diverse afecțiuni cronice, în contextul Zilei Mondiale a Rinichiului, când, în România a fost lansată o campanie privind boala renală cronică, mai mult, afirmă și necesitatea uneia privind transplantul renal.
De asemenea, medicul a precizat faptul că decontarea serviciilor de screening trebuie să devină o prioritate, costurile fiind cu mult mai mici decât cele privind serviciile de îngrijire medicală.
”Orice campanie prin care încercăm o reducere a costurilor, dar cel mai important lucru este prevenției unei patologii, respectiv a îmbunătățirii calității vieții pacienților, este o campanie bine venită.
Faptul că Ministerul Sănătății s-a implicat în acest domeniu și nu numai MS, ci și Asociații ale Pacienților, este de salutat și orice tip de campanii de acest fel este salutară”, a declarat prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie în camera Deputaților, în cadrul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi, riscul ignorării”.

Prof. dr. Florin Buicu, vicepreședinte Comisia de Sănătate și Familie, Camera Deputaților. FOTO: Captură video
Boala cronică de rinichi, mai redusă, dar la fel de importantă pentru sănătatea publică
”Partea aceasta de boală renală cronică este un domeniu destul de îngust comparativ cu afecțiunile cardiovasculare sau cerebrovasculare, care în mod normal reprezintă primele locuri în patologiile prezente în populația din România, dar reprezintă un domeniu important pentru că dacă ne gândim și vedem ce se întâmplă în acest domeniu.
Vorbim de niște servicii medicale, pe de o parte, care funcționează, funcționează fără să existe multiple nemulțumiri, dacă ne referim din perspectiva pacienților legată de calitatea serviciilor pe care le primesc, și aici aș vrea să subliniez faptul că de la momentul la care serviciile de dializă, de exemplu, sunt derulate, așa cum sunt derulate, decontate de Casă (n.r. Casa Națională de Asigurări de Sănătate) nu am mai avut multiple reclamații pe această zonă.
În cazul serviciilor medicale de dializă cronică, trebuie să îmbunătățim, pe de altă parte, modalitatea de finanțare, pentru că așa cum au crescut prețurile la gaz, la curent, au crescut salariile, tot așa au crescut și cheltuielile celor care în mod normal furnizează aceste servicii.
Pe de altă parte, din punctul de vedere al decontării serviciilor medicale, trebuie să recunoaștem acest lucru, nu a existat și o actualizare a decontului făcut către furnizorul de servicii medicale cu aceste influențe”, a mai spus dr. Florin Buicu.
”Un alt punct important în boala renală cronică o reprezintă, ca și alternativă, componenta de transplant, și aici cred că încă mai avem multe lucruri de făcut, astfel încât, pe de o parte sî îmbunătățim componenta de transplant, și pe de altă parte, cel mai important lucru, și aici mă bucură faptul că Ministerul Sănătății s-a alăturat în această campanie.
Trebuie să mergem cu astfel de campanii în rândul pacienților, astfel încât componenta de donare pentru transplantul renal să fie bine înțeleasă de către pacienți și de către români”; a mai spus dr. Florin Buicu.
Serviciile de screening, mai ieftine. Prioritizarea decontării acestora
Întrebat de ce nu sunt accesate serviciile medicale ce reprezintă, în fapt, depistarea timpurie a bolilor cronice renale, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate a afirmat că ”din perspectiva decontării serviciilor medicale, ultima modificare pe care Parlamentul a făcut-o, la inițiativa Ministerului Sănătății, este adevărat, este vorba de monitorizarea pacienților cu afecțiuni cronice renale care practic sunt decontate de Casele de Asigurări, astfel încât, boala renală cronică a intrat, alături de bolile oncologice, bolile neurologice grave, pe lista serviciilor medicale decontate de către CNAS la momentul la care pacientul are nevoie de aceste servicii, dar vorbim de pacientul care a fost diagnosticat.
Din perspectiva decontării serviciilor de prevenție, de obicei, componenta preventivă se decontează din bugetul de stat și nu neapărat din bugetul asigurărilor sociale pentru sănătate.
Aceste lucruri sunt stabilite ca principii nu numai pentru boala renală cronică, iar componenta preventivă este o obligație a statului.
Trebuie să găsim mecanismul prin care aceste programe de screening, că până la urmă putem vorbi inclusiv de un screening în acest domeniu, sau de a descoperi devreme un pacient care să nu ajungă să devină pacient cronic și să aibă nevoie de dializă sau transplant.
Cred că este mult mai ieftin să putem deconta genul acesta de servicii decât să decontăm serviciile de îngrijire medicală”, a mai spus dr. Florin Buicu.
Mai multe în video:
EXCLUSIV Cum poți stimula sistemul imunitar pentru a preveni virusul gripal. Doina Pleșca: Gripa este extrem de severă. Mai bine previi decât să tratezi!
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă ai probleme cu rinichii. Cercel: Urinezi într-un borcănel. În 2 minute ai o verificare simplă. Nu trebuie să fii medic sau savant de renume mondial
Testul care îți arată dacă ai probleme cu rinichii îl poți achiziționa din orice farmacie. În două minute ai un rezultat sumar.
EXCLUSIV Când și cum se ajunge la dializă. Mircescu: Este tulburător. Supraviețuirea pacienților este redusă cu 80%
Ce se întâmplă cu pacienții care ajung la dializă. Ce presupune acest tratament.
EXCLUSIV Virusul sincițial respirator, vaccin în premieră absolută. Gabriel Dina (Pfizer): Am depus spre înregistrare un vaccin, în SUA și UE
EXCLUSIV Vaccinarea, debirocratizată. Rafila: Medicii de familie vor fi aprovizionați. Nu vor mai merge la DSP-uri
Vaccinarea va fi mult mai accesibilă. Se lucrează la reforma sistemului.
EXCLUSIV Greșeala uriașă pe care o facem când suntem răciți. Sorin Aramă: O inepție absolut periculoasă! Nu tratezi infecțiile virale...
EXCLUSIV Posturi de farmacist cu "dedicație". Ancuceanu: Nu vorbim de o piață atât de mare încât să speri că vor da buluc. La nivel de debutant, salariile nu erau atât de atrăgătoare
EXCLUSIV Un nou vaccin gripal cu doză ridicată pentru persoanele de peste 65 de ani. Lidija Milicevic: Producția a început în luna martie. Vaccinarea antigripală începe din octombrie
EXCLUSIV Codruț Sarafoleanu: Nu știm că antibioticul cu alcoolul nu pot interacționa în mod favorabil. Pacienții își opresc tratamentul în weekend
De ce antibioticul și alcool nu se pot combina. "Cred că nimeni nu știe ce înseamnă".
Orașele din România cu cele mai multe cazuri de HIV. Dr. Mărdărescu: Cei mai mulți sunt tineri. Când ai în mână un bilețel pe care scrie seropozitiv HIV, trebuie să înțelegi
EXCLUSIV Rezistența la antibiotice. Sarafoleanu: Vor fi multe decese din cauza infecțiilor care nu vor mai putea fi tratate cu antibiotice. Românii spun că antibioticele ucid virusuril
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
EXCLUSIV Ce ar presupune vaccinarea în farmacie. Herdea: Depășirea limitelor competenței trebuie să ne ridice niște probleme
Ce ar presupune vaccinarea în farmacie. Care sunt problemele legale.
EXCLUSIV Care sunt limitele telemedicinei. Dumitra: Discutăm despre viitor, el se întâmplă exact în acest moment
Telemedicina este modul în care discutăm despre viitor, dar ”el se întâmplă exact în acest moment”, afirmă dr. Gindrovel Dumitra.
EXCLUSIV Ce nu ți-a zis nimeni despre boală. Gănescu: Trebuie să ne gândim și la familie. Să nu îi facem să sufere. Din păcate, nu este așa
Ce nu ți-a zis nimeni despre boală și cum îți afectează întreaga viață. Ce trebuie să știi.
EXCLUSIV Cum ne poate ucide o infecție banală. Alexandru Rafila: Nu avem tratament. Asta e realitatea
Cum ne poate ucide o infecție banală. De ce tratamentele care până acum câțiva ani dădeau roade, acum nu mai funcționează.
EXCLUSIV Telemedicina, sănătate la un click distanță. Geantă: Sună SF. Multe zone rurale nu au medici, dar au acoperire 4G. Trebuie să acționăm prioritar
EXCLUSIV Digitalizarea și telemedicina, beneficii pentru pacient. Șerban Semeniuc: Nu înlocuim niciodată activitatea pur umană, ci îl ajutăm pe medic să ia o decizie mai bună și mai rapidă
EXCLUSIV Țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Motivul e UIMITOR. În România sunt 1000 de decese
Care este țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Cum s-a ajuns la această perfomanță.
EXCLUSIV Farmacia fără farmaciști. Petru Crăciun: Nu putem accepta așa ceva
Farmacia fără farmaciști este un viitor sumbru pe care îl prevăd cei de la Colegiul Farmaciștilor.
