A început sezonul căpușelor. Cum să vă protejați de acestea și ce trebuie să faceți în cazul mușcăturii de căpușă
Cum să vă protejați de căpușe atunci când ieșiți la iarbă verde.
Vine sezonul ieșirilor la iarbă verde și odată cu el începe și sezonul căpușelor. ”În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul Victor Babeș Timișoara după ce au fost mușcate de insectele parazite
Începând cu luna aprilie și până în noiembrie, căpușele sunt active. Insectele trăiesc în zonele cu iarbă înaltă, dar și în cele cu umiditate ridicată. Odată cu creșterea temperaturilor, au apărut și primele cazuri. Căpușele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sângele gazdei pe al cărei corp ajung. Odată lipite de trup, pot elimina prin salivă diverși agenți patogeni”, au transmis reprezentanții spitalului într-o postare pe Facebook.
”Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la Camera de Gardă a unității sanitare, au fost consultați și au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar și indicații pentru investigații post mușcătură căpușă și au fost îndrumați către Unitățile de Primiri Urgențe pentru extragerea căpușelor. Nu puțini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt pașii care trebuie făcuți după ce au fost mușcați de insecte.
Este foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma mușcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas.
Îndepărtarea căpușei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, și asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenției, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp și poate transmite în continuare bacteria Borrelia”, spune asist. univ. dr. Mirela Turaiche - medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Fără ”leacuri băbești”
Riscul infecției cu boala Lyme, în cazul mușcăturii de căpușă nu este foarte mare, doar 5% dintre acestea producând boala, însă este important să acționăm cu maximă atenție și să evităm ”leacurile băbești” sau tot felul de indicații găsite pe internet și să ne prezentăm la un cabinet medical.
Astfel, medicii Spitalului Victor Babeș le recomandă celor care depistează căpușe să nu folosească metode ”băbești” pentru a le îndepărta: încălzirea zonei în care se află ori folosirea unor substanțe pentru neutralizarea lor.
Există posibilitatea că acestea să pătrundă mai mult în piele și să elibereze o cantitate mai mare de agent patogen. Virusul care provoacă encefalita de căpușă se transmite din momentul în care insecta începe să se hrănească.
”Celor care nu pot ajunge într-o Unitate de Primiri Urgențe într-un interval de 24 de ore le recomandăm să încerce să îndepărteze singuri căpușa.
Pentru aceasta, se va folosi o pensetă care se va fixa cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii, iar apoi se extrage încet, cât mai drept posibil, fără a zdrobi sau rupe căpușa.
Zona se dezinfectează cu alcool sau soluție antiseptică. Chiar dacă prin această intervenție este extrasă insecta, persoana care a fost mușcată ar trebui să fie consultată de un medic infecționist, care poate să recomande efectuarea unor analize de sânge specifice.
Trebuie spus că Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile de la contactul cu bacteria Borrelia, ce se transmite prin această mușcătură de căpușa”, spune asist. univ. dr. Mirela Turaiche, medic specialist boli infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
În cazul în care nu este tratată la timp, boala poate evolua cu afectare articulară, cardiacă și neurologică.
Cum prevenim mușcăturile de căpușe
Pentru a ne proteja de mușcăturile de căpușe trebuie să fim atenți atât la zonele în care ieșim, dar și să utilizăm produse împotriva căpușelor.
Astfel, medicii timișoreni recomandă ca:
- La iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțămintea să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje
- Folosiți pleduri și pături pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă
- Folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor
- Pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5 %
- Daca dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție
- La sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie
- Faceți duș zilnic. La duș, verificați cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului)
- Tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin 1h cu aer cald/fierbinte, potrivit postării făcute pe Facebook.
Boala Lyme, simptome
Mușcătura de căpușă se prezintă ca o umflătură mică, cu mâncărimi pe piele, asemenea celei de țânțar. Acest lucru nu înseamnă că aveți o boală transmisă de căpușe. Mulți oameni nu vor observa că au avut o mușcătură de căpușă.
Simptomele bolii Lyme variază. De obicei, acestea apar în etape. Dar etapele se pot suprapune. Iar unii oameni nu au simptome ale stadiului tipic timpuriu.
În stadiul 1 al bolii Lyme, erupția cutanată este un semn obișnuit al acestei afecțiuni. Dar nu se întâmplă întotdeauna. Erupția este de obicei un singur cerc care se răspândește încet de la locul mușcăturii de căpușă. Erupția se simte adesea caldă la atingere, dar de obicei nu este dureroasă sau nu provoacă mâncărimi.
Alte simptome din stadiul 1 includ:
- febră
- dureri de cap
- oboseală extremă
- rigiditate articulară
- dureri musculare și dureri musculare
- noduli limfatici umflați, arată Mayo Clinic.
În stadiul 2, fără un tratament specific, boala Lyme se poate agrava, iar simptomele să persiste până la 10 săptămâni. Pe lângă simptomele din stadiu 1 mai sunt incluse:
- multe erupții pe alte părți ale corpului
- dureri sau rigiditate a gâtului
- slăbiciune musculară pe una sau pe ambele părți ale feței
- activitate a sistemului imunitar în țesutul cardiac care provoacă bătăi neregulate ale inimii
- dureri care pornesc de la spate și șolduri și se răspândesc la picioare
- durere, amorțeală sau slăbiciune în mâini sau picioare
- umflături dureroase în țesuturile ochiului sau ale pleoapei
- activitate a sistemului imunitar în nervii oculari care provoacă durere sau pierderea vederii.
Stadiul 3 al bolii Lyme poate dura până la 12 luni de la mușcătură, iar simptomele pot să apară și să dispară pe întreaga perioadă.
-
-
De ce uităm unde punem lucrurile când suntem pe fugă?02.06.2026, 20:32
-
5 obiceiuri simple care protejează creierul împotriva demenței02.06.2026, 18:59
-
-
Cum se transmite HIV?
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
DSP Brăila confirmă decesul unui bărbat infectat cu Listeria monocytogenes
COVID-19 și gripa cresc riscul de cancer pulmonar
Câini morți după infectarea cu o nouă bacterie de la căpușe. Riscul pentru oameni crește
Ce riscă zilnic personalul medical
Candida auris: ciuperca agresivă rezistentă la medicamente. Ce se întâmplă dacă un pacient a fost infectat
Mâncarea umedă pentru pisici, plină de microbi, E.coli, Salmonella: Îmbolnăvește toată familia!
COVID, impact grav. Provoacă o boală cronică
COVID declanșează o boală cronică cu impact dramatic asupra vieții pacienților. Riscurile se triplează după infectare. Duce la afectarea tuturor organelor.
Virusul West Nile confirmat la doi pacienți din Timiș. Un caz grav la ATI
Gripa aviară H5N5 ajunge la oameni. Ce riscuri prezintă pentru populație
De ce unele persoane nu se îmbolnăvesc
Alertă epidemică globală. Virusul care se extinde din China către alte țări într-un ritm record
Bacteria Listeria monocytogenes, găsită în salate și paste. Cel puțin 6 persoane au murit. Care sunt simptomele
Virusul care duce la umflarea creierului provoacă îngrijorare
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
Modele matematice vs. realitate clinică. Ce ne-a învățat pandemia de COVID
Ce s-a întâmplat cu adevărat cu graficele COVID care apăreau zilnic la TV? Răspunsul te va surprinde.
Boala legionarilor: simptomele bolii care se ascunde în aerul condiționat sau apă
Stratus, noua variantă COVID care face ravagii. Specialiștii avertizează: Ar putea fi cea mai contagioasă de până acum
Rezistența la antibiotice se extinde rapid. Una din șase infecții bacteriene este deja rezistentă, avertizează OMS
Focare de gripă aviară H5N1. Care sunt riscurile să se transmită la oameni
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
