Italianul internat aseară la Sibiu, evoluție favorabilă: se așteaptă rezultatele analizelor
Italianul internat aseară la Sibiu cu stare febrilă are o evoluție favorabilă. Starea lui s-a îmbunătățit, se așteaptă rezultatele analizelor.
Cetățeanul italian care a fost internat aseară la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, la Secția Infecțioase, are o evoluție favorabilă. Starea lui s-a îmbunătăit, însă deocamdată nu există u nrezultat al analizelor în urma probelor prelevate. „Evoluția lui a fost una pozitivă față de momentul în care a fost dus în cadrul secției de Boli Infecțioase. S-au prelevat probe, s-au trimis la Spitalul Clinic de boli Infecțioase de la Timișoara, dar deocamdată nu se știe când vor veni rezultatele”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
„Noi am luat toate măsurile preventive, am efectuat transportul în condiții de siguranță, conform cerințelor, dar nu există încă nicio confirmare”, a mai precizat ea.
Pacientul este interenat într-o zonă izolată față de alți pacienți și este supravegheat de medici.
Italianul, un bărbat de 30 de ani, a ajuns luni, cu avionul, pe Aeroportul Internațional din Sibiu, unde a declarat că are febră și a completat un formular pus la dispoziția tuturor călătorilor de către DSP. În formular, italianul a spus că a venit la Sibiu, de la Viena, iar anterior a fost la Veneția (Italia).
Bărbatul locuia în Italia, dar la 60 de kilometri de zona afectată, este însă asimptomatic și nu a știut că are febră dar pe aeroport, la control, s-a constatat că ar avea. Imediat, a fost preluat și dus la Spitalul Județean.
Supraviețuitorii cancerului, condamnați la un risc uriaș de forme severe de COVID
Peste 9.500 de germani infectați cu sifilis în 2024
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
Soția unui mare actor, răpusă de hantavirus
EXCLUSIV De ce rabia sperie mai mult decât gripa. Dr. Adrian Marinescu, dezvăluiri
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
EXCLUSIV Gripa ucide și copii. Dr. Adrian Marinescu: Cum explică părinții antivacciniști moartea unui copil dintr-o boală prevenibilă
Nimbus, noua tulpină a COVID, simptome neobișnuite
Varianta COVID care înspăimântă experții. Care este simptomul principal. E groaznic. Se pregătesc noi vaccinuri pentru tulpina Nimbus.
