EXCLUSIV Valoarea de la care se consideră că ai tensiune. 3 trucuri care SCAD tensiunea. Pandrea: E tensiunea de graniță și înseamnă că ai probleme
Care e valoarea de la care se consideră că ai tensiune. Hipertensiunea arterială poate fi prevenită.
Hipertensiunea arterială dacă nu este tratată corespunzător poate fi fatală. Hipertensiunea arterială reprezintă o creştere a presiunii sângelui peste limita normală, care poate afecta inima, creierul, rinichii şi ochii, este numită ucigaşul tăcut, deoarece boala poate evolua fără simptome. Netratată, sau tratată necorespunzător, poate duce la invaliditate, infarct sau atac cerebral.
Circa 50% din persoanele cu hipertensiune de la nivel global nu sunt conștiente de faptul că suferă de această afecțiune. Mai puţin de 20% o ţin sub control, potrivit Societăţii Internaţionale de Hipertensiune.
Hipertensiunea, problemă de sănătate publică. Care este tensiunea de graniță
Dr. Cristian Pandrea, coordonatorul Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR și al Serviciului de Ambulanță SANADOR, a explicat în exclusivitate la DC Medical, cum putem preveni hipertensiunea arterială.
”Hipertensiunea arterială poate fi prevenită, iar efectele ei pot fi diminuate și chiar oprite, dacă tensiunea arterială este măsurată frecvent și atent, începând cu vârsta de 40 de ani. Hipertensiunea arterială este provocată de creșterea presiunii sângelui în artere peste valoarea normală.
La noi în țară, hipertensiunea reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza prevalenţei sale crescute la populaţia adultă. Societatea Română de Hipertensiune a realizat un studiu și arată că în ţara noastră hipertensiunea arterială este cauza cea mai răspândită a bolilor cardiovasculare şi este responsabilă pentru 62% din totalul deceselor.
O tensiune de 140 de 90, după ghidurile internaționale, este o tensiune de graniță. Deja trebuie să te gândești că ai probleme și trebuie să faci niște demersuri. Demersurile nu sunt foarte complicate și nici remediile nu sunt prea complicate.
Ce să faci să reduci tensiunea
O reducere a consumului de sare, în cazul pacientului cu tensiunea 14 înseamnă că trebuie să facă o dietă absolut normală, care să nu includă un surplus de sare. Trebuie să aibă ce i se pune în mâncare, fără exces de sare. Trebuie exclus obiceiul de a lua solnița și de a suplimenta.
Evitarea sedentarismului este foarte importantă pentru reducerea nivelurilor de tensiune. Activitatea fizică de tip antrenament uzual sau de exercițiu fizic cât mai des reglează valorile tensiunii. Să nu vă imaginați că un om care aleargă sau înoată o să aibă, la finalul antrenamentului, o valoare a tensiunii mică.
La tensiunea arterială dacă nu variază este o problemă. Tensiunea în timp de efort admisă este mai mare de 140 cu 90, dar făcând trecerea de la exercițiul fizic la repaos, sau alternanța între exercițiul fizic și repaos organismul învață să își adapteze tensiunea arterială așa cum trebuie. Parametrul care depinde de mai mulți factori din organism și se auto-reglează mai bine în condițiile în care omul nu este într-o singură stare. Exercițiul fizic este important.
Evitarea surplusului de greutate este importantă. Evitarea altor obiceiuri alimentare decât sarea este importantă, adică să nu mănânci mult dintr-o dată, să mănânci mai des și mai puțin. Toate astea solicită organismul și funcția hemodinamică și, implicit, tensiunea e reglată.
Sunt lucruri care țin de obiceiuri, de starea fizică, de antrenament și de greutatea corporală care ajută mult la o auto-reglare tensională corectă. Trebuie spus că există și în apariția tensiunii arteriale un factor ereditar. Există familii mari de hipertensivi care indiferent dacă respectă sau nu ce am zis mai devreme, ei vor face hipertensiune și sunt primii candidați la tratamentul anti-hipertensiv, care rezolvă la multă lume problemele, cu condiția să fie consecvent.
Fumatul face rău la orice. Nu garatează nimeni că dacă nu faci excesele de care vorbeam, nu faci accident vascular cerebral, dar, cu certitudine, șansele să le faci sunt mai mici”, a declarat în exclusivitate la DC Medical, dr. Cristian Pandrea, coordonatorul Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR și al Serviciului de Ambulanță SANADOR, a menționat cine nu poate beneficia de tratament.
Vezi și: Senzația de sufocare, cauze psihologice. De ce ai impresia că bluzele te strâng de gât
Hipertensiune arterială - diagnostic și tratament
Diagnosticul hipertensiunii se bazează atât pe istoricul medical al pacientului, cât și pe examenul fizic. Măsurarea tensiunii arteriale se realizează cu pacientul așezat pe pat (clinostatism) și în picioare (ortostatism), fiind necesare mai multe măsurători pentru compararea valorilor, dar și pentru a evita unele valori induse de prezența medicului, așa numita hipertensiune de halat alb.
După punerea diagnosticului cu certitudine, se va institui o schemă terapeutică adaptată nevoilor fiecărui pacient în parte.
Vezi mai multe în VIDEO
-
Legătura surprinzătoare dintre somn, intestin și inimă12.06.2026, 22:09
-
-
Greșeala pe care o faci când îmbraci hainele noi12.06.2026, 20:18
-
-
De ce unele medicamente nu se iau niciodată cu lapte sau iaurt12.06.2026, 17:34
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică de ce tratamentul cancerului trebuie personalizat pentru fiecare pacient
EXCLUSIV Violența în cuplu, o realitate complexă și adesea ascunsă. Bogdana Fati: Acestea sunt semnele
EXCLUSIV Misiunea 70/2030: România vrea să controleze hipertensiunea și să salveze vieți
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
EXCLUSIV Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
EXCLUSIV Campania RESPIR 2025: GINA, standardul de aur pentru pacienții cu astm sever
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Cât cheltuiește România pe sănătate pe cap de locuitor în 2025. Comparație cu UE
EXCLUSIV Provocările diagnosticării oncologice în România. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Stăm prost
EXCLUSIV Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
