Muzica, terapie post-operatorie. Stimulează hormonul stresului
Această terapie ameliorează durerile post-operatorii.
Deși operația de slăbire - bariatrică - este un tratament extrem de eficient pentru obezitate, poate fi în detrimentul sănătății oaselor.
Un nou studiu publicat în Journal of Bone and Mineral Research (link direct studiu) sugerează că exercițiile fizice pot ajuta la soluționarea acestui neajuns.
Studiul a împărțit randomizat 84 de pacienți supuși unei intervenții chirurgicale de scădere în greutate – operație bariatrică – într-un grup de pacienți care au făcut exerciții fizice și un grup de control care nu au făcut astfel de exerciții, și care au fost urmăriți timp de 11 luni. Grupul de pacienți cu exerciții fizice a făcut de fapt exerciții cu impact ridicat, de echilibru și de rezistență, de trei ori pe săptămână.
Citește și: Operația bariatrică crește riscul de fracturi. Obezitate
La 12 luni de la intervenție, participanții la grupul cu exerciții au avut măsurători mai mari ale densității minerale osoase la nivelul coloanei lombare și la antebraț, comparativ cu cei din grupul de control. De asemenea, participanții care au participat la cel puțin jumătate din sesiunile de exerciții au avut o densitate minerală osoasă mai mare la nivelul gâtului femural decât cei din grupul de control.
„Aceste constatări au arătat că un program de exerciții structurate poate fi o opțiune de tratament validă pentru a reduce pierderea osoasă indusă de operația bariatrică (de slăbire), care poate fi deosebit de importantă, deoarece mulți pacienți sunt supuși unei intervenții chirurgicale la vârsta adultă timpurie sau chiar la vârste pediatrice”, a spus autorul principal Florêncio Diniz –Sousa, de la Universitatea din Porto, în Portugalia.
„După cum s-a menționat în ghidurile de activitate fizică ale Organizației Mondiale a Sănătății lansate recent, exercițiile fizice regulate ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea, inclusiv pentru pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală de slăbire”, a mai arătat acesta.
Această terapie ameliorează durerile post-operatorii.
Acest tip de cancer invadează toate organele din jur. Inițial evoluează local și agresiv.
Tehnica minune considerată de medici Waze-ul sau Google Maps-ul medicinei. "Vă dați seama? Ne arată în timp real unde suntem în operație".
Operația de micșorare a stomacului este o modalitate de a pierde în greutate prin modificarea sistemului digestiv.
Asta se întâmplă după operație. Ce trebuie să știi după o intervenție chirurgicală.
Acesta este efectul pe care hipertensiunea arterială îl are asupra colesterolului.
Ce efect nociv are ciocolata pentru rinichii noștri. Ce trebuie să mănânci imediat după ce ai concumat ciocolată, pentru a nu avea probleme.
Cum să nu ajungi la operație. Ce greșim în privința sănătății. Majoritatea bolilor ar putea fi evitate, dacă am lua o măsură simplă.
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
Acestea sunt cele trei boli care fac ravagii printre pacienți. Două dintre ele au un numitor comun.
Chirurgia sânului este o componentă cheie a tratamentului cancerului de sân, care presupune îndepărtarea cancerului printr-o operație.
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.