Cadre medicale izolate: vor fi testate pentru Covid-19, după ce un pacient internat a fost depistat pozitiv
Toate cadrele medicale de la Secţia din Zărneşti a Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov sunt izolate şi vor fi testate luni, după ce un pacient a fost depistat pozitiv la Covid-19.
Toate cadrele medicale de la Secţia din Zărneşti a Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov sunt izolate şi vor fi testate luni, după ce un pacient a fost depistat pozitiv la Covid-19. Pacientul a fost internat în unitatea medicală, a declarat duminică managerul Spitalului de Psihiatrie, dr. Nicuşor Bîgiu, citează agerpres.ro.
Conform acestuia, pacientul în cauză are ca dată probabilă a contaminării 25 martie şi a început să prezinte simptome şase zile mai târziu, fiind testat şi ulterior confirmat cu coronavirus.
„Ancheta epidemiologică realizată pentru acest caz a constatat, similar situaţiei din Suceava, lipsa de aderenţă a unei părţi a personalului (8 persoane) în privinţa folosirii măştilor şi mănuşilor în data de 30 martie, dar şi anterior, în contextul în care restul personalului (36 de persoane) purta măşti şi mănuşi. Până la acest moment nu a fost identificat un link epidemiologic cu clusterele de vecinătate, fiind vorba, cel mai probabil, de un purtător sănătos al virusului. (...) De luni, 6 aprilie, vom începe testările PCR-RT pentru personalul Secţiei Psihiatrie din Zărneşti, la un laborator privat. Testarea pacienţilor-contacţi, în număr de doi, este la acest moment în curs”, a preciza dr. Bîgiu, într-un comunicat de presă.
În contextul în care Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie Braşov a fost pregătit pentru a putea prelua pacienţi cu forme uşoare şi medii de COVID-19, Compartimentul Psihiatrie Cronici, situat pe strada Mihai Eminescu din municipiul Braşov, a fost mutat în cadrul Secţiei Psihiatrie din Zărneşti.
Protocolul de lucru privind supravegherea, controlul şi limitarea infectării cu COVID-19 la Secţia Psihiatrie din Zărneşti a fost comunicat personalului, sub semnătură, în data de 3 martie, cu triaj obligatoriu al personalului de cel puţin două săptămâni, a precizat dr. Bîgiu.
În urma demisiilor mai multor asistente de la această secţie a spitalului, managerul Bîgiu a decis numirea unui nou medic coordonator, dr. Tiberiu Szasz, în data de 1 aprilie.
Dr. Tiberiu Szasz a fost cel care „a identificat şi investigat cazul pacientului cu COVID-19”, a precizat managerul Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Cazul cadrelor medicale de la Secţia din Zărneşti a Spitalului de Psihiatrie vine la doar câteva zile după ce personalul Staţiei Codlea a Serviciului de Ambulanţă Judeţean a fost trimis în izolare, după ce două asistente au fost testate pozitiv cu COVID-19.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID-19, evoluție neașteptată
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
