CDC a schimbat ghidul privind vaccinurile COVID: În ce „situații excepționale” se amestecă dozele Pfizer și Moderna
Centrele americane pentru Controlul Bolilor (CDC) a schimbat recomandările pentru vaccinurile COVID, arătând în ce situații excepționale unui pacient i se poate face o doză Pfizer și una Moderna, în loc de...
Centrele americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și-au schimbat linii directoare privind vaccinurile COVID-19, spunând că este în regulă să amesteci dozele de la Pfizer și Moderna în „situații excepționale” și că, de asemenea, poți să aștepți până la șase săptămâni pentru a face a doua doză de vaccin, la imunizarea cu două doze de la oricare din cele două companii.
În timp ce vaccinurile produse de Pfizer și Moderna, care folosesc ambele tehnologii ARN messenger, au fost autorizate să fie administrate la distanță de 21, și respectiv 28 de zile, agenția americană spune acum că puteți fi imunizat atâta timp administrarea cel puțin la 28 de zile distanță, conform noilor orientări postate pe site-ul său (link direct sursa informațiilor).
Deși CDC notează că trebuie făcute „toate eforturile” pentru a se asigura unui pacient ambele doze din același vaccin, în situații rare „orice vaccin ARNm COVID-19 disponibil poate fi administrat la un interval minim de 28 de zile între doze” - dacă rezervele sunt limitate sau dacă pacientul (sau personalul medical) nu știe ce vaccin a primit inițial.
CDC spune că cele două produse nu sunt interschimbabile și a recunoscut că nu a studiat încă dacă noile sale recomandări ar schimba siguranța sau eficacitatea oricărui vaccin, notează nbcnewyork.com.
Agenția a spus că furnizorii de servicii medicale ar trebui să ofere pacienților un card de înregistrare a vaccinării care să le indice când au primit prima doză și ce fel de doză a fost aceasta pentru a se asigura că pacienții știu ce vaccin ar trebui să facă la rapel. CDC recomandă, de asemenea, ca furnizorii să introducă informațiile de vaccinare ale pacientului în dosarele lor medicale și în sistemul guvernamental de informații privind imunizarea.
Ambele companii produc vaccinuri care se administrează în două doze pentru a obține o protecție maximă împotriva COVID-19. În timp ce ambele doze trebuie administrate în conformitate cu liniile directoare recomandate inițial, CDC a spus că a doua doză de vaccin a oricăreia dintre cele două companii ar putea fi întârziată până la șase săptămâni (42 de zile), dacă este necesar (link sursa informației).
„În prezent, există date limitate privind eficacitatea vaccinurilor mRNA COVID-19 administrate dincolo de această fereastră (42 de zile, n.r.). Dacă a doua doză este administrată dincolo de aceste intervale, nu este necesar să reporniți seria”, arată CDC.
Noile recomandări au fost făcute în condițiile în care numeroase orașe din SUA se confruntă cu o lipsă de doze, iar în centrele de vaccinare programările sunt anulate din această cauză, pentru că cererea este mai mare decât se așteptau autoritățile.
-
-
-
-
-
Cum îți poate dezvălui vocea cât de repede și cât de bine îmbătrânești01.10.2026, 17:28
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Long COVID, impact asupra creierului
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
