Coronavirus: Un înveliş antiviral ar putea proteja suprafeţele 90 de zile
Cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie (HKUST) din Hong Kong au anunţat că au dezvoltat un înveliş antiviral care ar putea oferi 90 de zile de protecţie "semnificativă" împotriva...
Produsul, numit MAP-1, a fost dezvoltat în decurs de 10 ani şi poate fi pulverizat pe suprafeţe frecvent utilizate de public, precum butoanele şi balustradele ascensoarelor, au afirmat cercetătorii, notează Agerepres.
"Aceste locuri sunt frecvent atinse şi, în acelaşi timp, servesc ca mediu foarte eficient pentru transmiterea bolilor", a declarat profesorul Joseph Kwan de la HKUST, unul dintre cercetătorii care au dezvoltat produsul.
Învelişul care se formează după pulverizare dispune de milioane de nanocapsule ce conţin dezinfectanţi, despre care Kwan afirmă că rămân eficienţi în uciderea bacteriilor, virusurilor şi a sporilor chiar şi după ce soluţia s-a uscat.
Spre deosebire de produsele comune folosite pentru dezinfectare, precum înălbitorul diluat şi alcoolul, eficienţa MAP-1 este sporită de polimerii sensibili la căldură care încapsulează şi eliberează dezinfectanţii la contactul uman, a mai spus Kwan. Produsul nu este toxic şi este sigur pentru piele şi mediul înconjurător, au precizat cercetătorii.
În urma testelor clinice realizate în acest an la un spital şi un cămin pentru bătrâni din Hong Kong, produsul a fost pus la dispoziţie pentru comercializare de către Germagic, o unitate a partenerului industrial al universităţii, Chiaphua Industries Ltd.
Produsul a fost aprobat pentru utilizare oficială şi de către consumatori în februarie şi va ajunge în magazinele din Hong Kong luna viitoare.
-
-
-
Doliu uriaș în medicina românească. A murit dr. Narcisa Nicolescu13.07.2026, 15:44
-
-
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID, impact grav asupra creierului
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
