COVID-19: pacientă de 71 de ani, cea mai în vârstă care s-a vindecat de infecție
O femeie de 71 de ani s-a vindecat de coronavirus și a fost externată azi din spital. Este cea mai în vârstă pacientă care s-a vindecat de Covid-19 la SJU Alba Iulia.
O femeie de 71 de ani infectată cu COVID-19 s-a vindecat şi a fost externată, marţi, din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, aceasta fiind cea mai în vârstă dintre cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus trataţi în unitatea amintită declaraţi vindecaţi,notează agerpres.ro. Potrivit unui comunicat de presă "o femeie în vârstă de 71 de ani, îngrijită în cadrul secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, s-a vindecat de COVID-19", pacienta fiind externată marţi, "după ce rezultatele a două teste, efectuate luni şi marţi în cadrul laboratorului propriu al SJU Alba Iulia, au ieşit negative".
Starea de sănătate a femeii va fi monitorizată, la domiciliu, de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba.
Acesta este al 11-lea caz diagnosticat cu COVID-19 tratat în cadrul SJU Alba Iulia şi declarat vindecat.
Reprezentanţii SJU Alba Iulia au menţionat, pentru AGERPRES, că pacienta externată marţi este cea mai în vârstă dintre persoanele tratate aici declarate vindecate. Ceilalţi 10 pacienţi externaţi au între 36 şi 63 de ani.
În prezent, în cadrul secţiei de boli infecţioase din cadrul spitalului din Alba Iulia, special amenajată pentru tratarea şi îngrijirea pacienţilor bolnavi de COVID-19, mai sunt internaţi 11 pacienţi pozitivi.
Până marţi, în judeţul Alba au fost înregistrate, potrivit DSP Alba, 159 de cazuri, cu 4 mai multe decât numărul menţionat în informarea GCS.
Au fost înregistrate 5 decese, dar şi 39 de persoane vindecate.
-
Condens pe geamuri și miros de umezeală? Ce riscuri apar în locuință11.10.2026, 11:24
-
-
COVID de lungă durată: rezultatele studiului cu 959 de adulți11.10.2026, 10:02
-
-
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Long COVID, impact asupra creierului
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
