COVID: Pfizer a cerut autorizarea în SUA a vaccinului pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani
Compania farmaceutică americană Pfizer a anunțat joi că a depus oficial o cerere la Agenția pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration - FDA) din Statele Unite prin care solicită undă verde...
Compania farmaceutică americană Pfizer, care a explicat pe Twitter că a formulat o cerere pentru o autorizație de utilizare de urgență, a transmis deja FDA la sfârșitul lunii septembrie rezultatele studiilor clinice pentru vaccinul său la copiii din această grupă de vârstă.
FDA a avertizat că odată cererea Pfizer formulată, procesul ar putea dura încă "câteva săptămâni" până când primele inoculări vor putea fi efectiv realizate.
Agenția a declarat săptămâna trecută că a programat o ședință a comitetului său consultativ pentru a studia aceste date pe 26 octombrie. Acesta din urmă va trebui să își prezinte recomandarea înainte ca autorizația să fie acordată oficial.
Pfizer/BioNTech a efectuat studii clinice pe mai mult de 2.000 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Companiile au raportat că vaccinul a fost bine tolerat la acești copii și a declanșat un răspuns imun "robust", "comparabil" cu cel observat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani.
Doza a fost ajustată la 10 micrograme per injecție, comparativ cu 30 de micrograme pentru grupurile cu vârste mai mari.
-
-
-
-
-
Ce se întâmplă cu glicemia dacă iei ulei de măsline înainte de masă16.10.2026, 11:05
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
