Crește numărul de îmbolnăviri cu COVID. Dr Adrian Marinescu: în aceste val avem niște avantaje
Medicul Adrian Marinescu spune că toată Europa și întreg mapamondul au intrat în al treilea val de pandemie COVID.
Doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş din București, spune că și luna viitoare se așteaptă la un număr mare de îmbolnăviri cu COVID. În opinia sa, acest al treilea val de pandemie are ”avantaje”.
"Este evident pentru noi toţi că suntem în al treilea val al pandemiei - şi nu vorbim doar despre România. Toată Europa şi Mapamondul de fapt sunt în alt treilea val, ceea ce înseamnă un număr mare de infectări. Ce sperăm este ca în acest val să avem nişte avantaje foarte clare. În primul rând, campania de vaccinare care este în derulare şi care presupune că zeci de milioane de oameni la nivelul globului au fost deja vaccinaţi, ceea ce înseamnă că ei vor fi protejaţi şi nu se vor îmbolnăvi, nu vor face forme severe, complicate. În al doilea rând, există clar experienţa pentru noi toţi, mă refer la autorităţi, vorbim de cetăţeni, vorbim de personalul medical. Aici ar trebui să fie un avantaj cert. În al treilea rând, care se leagă de primele două - ar trebui ca presiunea la nivelul sistemului medical să fie totuşi redusă în raport cu al doilea val", a declarat Marinescu, potrivit Agerpres.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
COVID, impact grav asupra creierului
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID-19, evoluție neașteptată
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
