Dr Casandra Bulescu, după gardă: e uimitor că oamenilor încă le e mai frică de vaccin decât de boală
Medicul Casandra Bulescu spune că în cea mai recentă gardă a sa a întâlnit 23 de pacienți bolnavi de COVID, dintre care doar 3 vaccinați.
Medicul Casandra Bulescu, doctor la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, povestește pentru cei de la Ro Vaccinare, că în ultima sa ardă a observat că din cei 23 de bolnavi COVID, doar 3 erau vaccinați. Aceasta s-a arătat surprinsă că românilor încă le e mai frică de vaccinul anti-COVID decât de boală.
„Ultima gardă la COVID, 23 de prezentări: 20 de pacienți nevaccinați și 3 pacienți vaccinați.
Dintre pacienții vaccinați, niciunul nu are pneumonie, nu are necesar de oxigen, ci doar o infecție acuta de căi respiratorii superioare, putând fi tratați fără probleme la domiciliu.
Dintre cei nevaccinați, am întâlnit două categorii: pe de-o parte insuficiențe respiratorii, cu comorbidități decompensate, iar pe de altă parte tineri fără alte boli și care se prezintă măcar cu pneumonie (dacă nu și cu insuficiență respiratorie) și care necesită internarea.
A devenit o întrebare standard în anamneză dacă pacientul este vaccinat sau nu, iar la auzirea răspunsului « nu », nu pot să nu întreb « de ce? ». Pe lângă sfaturile primite de la diferiți « medici » împotriva vaccinului, majoritatea se teme de problemele pe termen lung aduse de vaccin. Însă nimeni din această categorie de pacienți nu se gândește la impactul pe termen lung al bolii, la sindromul de long-COVID, la morbiditatea dată de boală, în ciuda vârstei tinere pe care o au.
Mi se pare uimitor că oamenilor încă le este mai frică de vaccin decât de boală, iar unii dintre pacienți rămân cu reticență față de vaccin inclusiv când ajung conectați la oxigen. Dacă era necesar un vaccin împotriva unei boli tropicale pentru o călătorie exotică, cu siguranță nu își mai puneau atâtea probleme legate de consecințele la distanță.
În fine, a doua zi după gardă, împreună cu îndrumătoarea mea, intru la vizita din terapie intensivă unde o pacientă ce necesită un flux de 75 L O2/min ne întreabă disperată ce poate face în situația ei… Dacă se poate vaccina pentru a se vindeca. Ei bine, vaccinul era soluția pentru a nu ajunge în terapie intensivă, și de altfel, singura soluție reală de a evita toate aceste drame pe care le vedem în fiecare zi. Multă sănătate!”, afirmă medicul casandra Bulescu pentru Ro Vaccinare.
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
