Fetiță de 7 ani, cu COVID-19, operată de apendicită acută gangrenoasă la Constanța
Medicul chirurg Florin Daniel Enache de la Spitalul Județean Constanța a operat o fetiță de 7 ani, cu COVID-19, de apendicită acută gangrenoasă.
Medici de la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța au efectuat prima intervenție chirurgicală asupra unui pacient infectat cu COVID-19: o fetiță de aproape 7 ani care a ajuns la spital cu dureri abdominale. Copilul a fost examinat și după analize și discuțiile cu familia, s-a aflat că micuța călătorise în străinătate și a testat pozitiv la infecția cu COVID- 19. Investigațiile suplimentare au dus la diagnosticul de apendicită acută gangrenoasă perforată care trebuia operată urgent.
O echipă de medici, coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache, au operat-o într-o intervenție "contracronometru" și "în condiții sporite de siguranță cu echipamente suplimentare de protecție", se arată pe Facebook-ul Primăriei Constanța.
Declarația chirurgului
"În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soției să nu mă mai aștepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă. Aș minți dacă aș spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viața copilului. Cel mai greu a fost să operăm cu acel combinezon impermeabil în care transpiri din toți porii. Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, 3 perechi de mănuși, 3 rânduri de halate sterile, câte două măști, papuci de sală, câte două rânduri de șoșoni sterili și unii dintre cei din echipă au simțit nevoia să se protejeze suplimentar și pe lângă acești șoșoni, și-au acoperit picioarele și cu saci din plastic.
Nu puteam să respir, transpiram din toți porii, mâinile îmi transpirau și erau foarte reci, nu îmi mai simțeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operația. Intervenția a durat 40 de minute și am luat pauze de câteva secunde la fiecare 10 minute pentru că simțeam că mă sufoc. Mă bucur ca împreună cu colegii mei am făcut totul ca la carte și am reușit să evităm un scenariu sumbru și le mulțumesc tuturor. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu o operăm.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit din operație a fost să intru în duș. M-am spălat și dezinfectat timp de 40 de minute, la fel cât a durat operația. Pare exagerat dar așa am fost sfătuiți să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat și mi-am sunat familia. M-am gândit inițial să nu merg acasă, dar după discuțiile cu specialiștii care s-au asigurat că ne luăm toate măsurile de siguranță în timpul intervenției, am hotărât să merg totuși acasă. Copiii mei mă așteptau cu nerăbdare. De fiecare dată când intru pe ușă, mă spăl și mă dezinfectez timp de 30 de minute, abia apoi îi iau în brațe", a afirmat chirurgul Florin Daniel Enache.
Fetița de 7 ani a fost operată pe 28 martie, iar după o săptămână, testul la coronavirus a ieșit negativ și a fost externată din Spitalul Județean de Urgență Constanța, unde s-a recuperat după intervenția chirurgicală într-un salon special amenajat pentru astfel de cazuri. Fetița se află încă în izolare, acasă, împreună cu părinții ei, mai arată sursa citată.
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
-
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
