Formular cu SCANDAL. Ce spune premierul despre documentul pe care părinții trebuie să-l completeze
Un formular pe care părinții ar trebui să-l completeze iscă tensiuni între ministere. Premierul a declarat azi că Ministerul Sănătății s-a grăbit.
Autoritățile se contrazic legat de completarea și semnarea unui formular de către părinți la revenirea la școală a copiilor. Ministrul Educației a declarat că nu e obligatoriu completarea și semnarea respectivului formular. Ministerul Sănătății a publicat pe site-ul său documentul, recomandându-le părinților să-l semneze. Formularul are doar opțiunea de consimțământ pentru testarea elevilor pentru depistarea COVID, scrie Antena 3
”Nu este obligatoriu ca părinţii să vină cu formularul la şcoală luni. Nu poate fi obligatoriu. Există discuţii în scopul identificării variantei optime din perspectiva legală şi din perspectiva nevoii de asigurare a celor mai bune condiţii pentru derularea procesului de educaţie în condiţii sanitare cât mai pronunţate. Deşi în ordinul comun nu este reglementat conţinutul formularului privind consimţământul informal şi nici obligaţia transmiterii acestui consimţământ informal începând cu revenirea la cursuri, în prima zi de şcoală, transmiterea consimţământului informal anterior unor situaţii speciale, de asemenea, nu este o prevedere a ordinului comun de ministru. Totuşi precizăm că acei părinţi care doresc completarea formularului o pot face din proprie iniţiativă”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de DC News.
În schimb, premierul Florin Cîțu a declarant sâmbătă, 6 februarie, după ce a primit rapelul, că Ministerul Sănătății s-a grăbit când l-a făcut public. "Eu cred că cineva s-a grăbit să pună acel document în spaţiul public, pentru că am văzut şi comunicatul Ministerului Educaţiei care spune altceva şi spune exact ce este în ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii. Vor fi situaţii excepţionale când vor fi aceste teste. Nu testăm pe toată lumea din prima zi. Sunt copii care vor avea simptome şi atunci va trebui completat acel formular. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la şcoală”, a afirmat premierul, potrivit Antena 3.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
