Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Gheorghe Flutur a fost testat pentru COVID-19 cu prioritate, ca „medic”. De asemenea, soția acestuia a fost testată ca „asistent ATI”.
Gheorghe Flutur a fos testat pentru COVID-19 cu prioritate, fiind găsit pe lista celor testați ca „medic”, potrivit Antena 3.”Îl găsim pe lista testaţilor de la Spitalul Judeţean din Suceava. Îl găsim cu o menţiune - eu tot încă mă gândesc că e o greşeală - e trecut medic. (...) Doamna Carolina, soţia domnului director, iată, a fost testată de două ori. Doamna Carolina nu lucrează în spital, ci la bancă, economist sau ceva de genul ăsta. Scrie şi în declaraţia de avere, doar că şi la dânsa scrie asistent ATI”, a spus Adrian Ursu.
Jurnalistul Val Vâlcu a răbufni în uma acesti informații. „Dacă este adevărat, trebuie să intervină procuratura. Faptul că Flutur a fost testat cu prioritate, pretinzând că e medic, e de o gravitate excepțională. Nu se poate așa ceva”, a spus el.
Află ce a mai declarat jurnalistul, dar și detalii despre testarea politicianului cu pioritate, pe DC News.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.