Grecia renunță la purtarea obligatorii a măștii în exterior
Grecia a anunțat miercuri, 23 iunie, că renunță la purtarea obligatorie a măștii în exterior.
Grecia renunţă începând de joi la purtarea obligatorie a măştii în exterior iar de luni şi la interdicţia de circulaţie nocturnă, ca urmare a ameliorării situaţiei epidemiologice, a avansului campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dar şi în contextul valului de căldură care face dificilă purtarea protecţiei faciale.
Ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias a precizat miercuri la o conferinţă de presă că măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise şi în exterior, în cazul în care există aglomeraţii. Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.
În pofida relaxării măsurilor, epidemiologii amintesc că în Grecia doar 3 din 10 persoane s-au vaccinat cu schema completă, în timp ce 44% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin. În ultima lună, Grecia a înregistrat o scădere a numărului de cazuri zilnice, precum şi o reducere a numărului de persoane la terapie intensivă şi a deceselor. În ultimele 24 de ore au fost raportate 520 de contagieri cu SARS-CoV-2 şi 14 decese.
De la debutul pandemiei, în Grecia s-au înregistrat în total 419.455 de contagieri şi 12.595 de decese de COVID-19, arată Agerpres.
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
