Israelul a început vaccinarea anti-COVID pentru copiii între 5 și 11 ani
Oficialii din Israel au început campania de vaccinare anti-COVID pentru copiii între 5 și 11 ani.
Israelul a început campania de vaccinare împotriva noului coronavirus pentru copiii din grupa 5-11 ani, devenind astfel una dintre primele ţări din lume, după Statele Unite, care au scăzut pragul de vârstă ce permite accesul la vaccinuri anti-COVID-19 cu scopul de a stopa pandemia. Guvernul israelian prevăzuse ca această campanie să fie lansată marţi, în speranţa de a preveni un eventual al cincilea val de infectări, însă primele doze de vaccinuri au fost administrate încă de luni seară unor copii din această categorie de vârstă, a constatat o echipă de la AFP într-o clinică din Tel Aviv.
Prim-ministrul Naftali Bennett l-a însoţit marţi pe cel mai tânăr fiu al lui, David, în vârstă de nouă ani, care a fost vaccinat la Herzliya, un oraş sitat în apropiere de Tel Aviv, şi i-a îndemnat pe părinţii israelieni să îi urmeze exemplul. "Vaccinarea îi protejează pe copii şi îi protejează pe părinţii lor", a declarat prim-ministrul Israelului într-o înregistrare video difuzată de biroul său de presă.
"Eu şi soţul meu suntem cu adevărat entuziasmaţi să fim prezenţi la deschiderea vaccinărilor pentru grupa de vârstă 5-11 ani", a declarat Katy Bar Shalom, o mamă de 47 de ani, în timp ce personalul medical administra doze de vaccin Pfizer unor copii aflaţi în clinică.
"Ştim că trebuie să ne vaccinăm pentru a putea să ne întoarcem la normal", a adăugat ea, spunând că doreşte să evite noi lockdown-uri şi să minimalizeze riscurile de infectare în şcoli, devenite focare cu multe cazuri în ultimele zile în Israel, o ţară care a reuşit să treacă cu bine peste cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19. "E normal să eziţi (să îţi vaccinezi copilul, n.r.), nu este o decizie uşor de luat (...), dar după ce am consultat datele medicale şi după ce am citit informaţiile despre milioane de copii care au fost vaccinaţi în Statele Unite, am luat decizia să îi vaccinăm pe copiii noştri", a declarat Heli Nave, o altă mamă prezentă în aceeaşi clinică.
Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care au lansat, în decembrie 2020, o amplă campanie de vaccinare împotriva noului coronavirus, în urma unui acord încheiat cu gigantul farmaceutic Pfizer, care i-a permis să primească rapid milioane de doze în schimbul datelor medicale privind efectele vaccinului asupra unei populaţii ample. Graţie acelei campanii, peste 5,7 milioane de israelieni - dintr-o populaţie totală de circa 9 milioane de locuitori - au fost deja vaccinaţi cu schemă completă, reprezentând peste 80% din totalul rezidenţilor adulţi din această ţară.
Autorităţile israeliene au demarat apoi o campanie privind administrarea dozelor de supra-rapel ("booster"), la care au aderat deja peste 4 milioane de persoane. De asemenea, Israelul a scăzut la 12 ani vârsta care asigură accesul la vaccin, înainte de a autoriza vaccinarea copiilor cu vârste de peste cinci ani, în urma unor studii clinice realizate de Pfizer, unei campanii desfăşurate în acest scop în Statele Unite şi unor recomandări formulate de oamenii de ştiinţă israelieni, potrivit Agerpres.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
