Israelul a înregistrat o creștere de 242% la numărul cazurilor de COVID într-o săptămână
În ultima săptămână, Israelul a înregistrat o creștere cu 242% a cazurilor zilnice de COVID.
Israelul a înregistrat o creştere cu 242% a numărului cazurilor zilnice de COVID-19 în ultima săptămână, 10.644 de israelieni fiind testaţi pozitiv la coronavirus luni, relatează agenţia de ştiri israeliană TPS. Ministerul Sănătăţii a informat marţi că 208.000 teste au fost efectuate luni, iar rata de pozitivare a fost de 5,51%, cea mai mare din ultimele trei luni.
Un număr total de 39.361 de cazuri au fost înregistrate în ultimele şapte zile, o creştere de 241,9% faţă de săptămâna precedentă. Un număr de 117 pacienţi sunt spitalizaţi în stare gravă, 53 dintre ei fiind contectaţi la aparate de susţinere a vieţii. Deşi aceste numere sunt încă mici şi cazurile pot fi gestionate, cel al pacienţilor internaţi în ultima săptămână reprezintă o creştere de 35,3%.
Profesorul Eran Segal, expert israelian în COVID-19, a declarat că ţara se confruntă cu o creştere mai moderată a numărului pacienţilor severi comparativ cu cea înregistrată în timpul valului variantei Delta, ceea ce înseamnă că un procentaj mai scăzut de cazuri de infectare cu varianta Omicron au ajuns în spital. În medie, un număr de 12 pacienţi noi în stare gravă ajung zilnic în spital în noul val de Omicron, faţă de 90 în timpul valului Delta.
Peste 24.600 de israelieni au primit a doua doză booster de vaccin care li se administrează celor de peste 60 de ani, lucrătorilor medicali şi indivizilor cu imunitate scăzută, arată Agerpres.
-
-
-
-
Cât de precis este ceasul inteligent care poate depista apneea de somn14.10.2026, 23:39
-
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
COVID, impact grav asupra creierului
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
