EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a solicitat o autospecială care să stea în curtea unității medicale, speriat de posibilitatea unui incendiu. În spital a crescut numărul...
Managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, Cristian Oancea, spune că se teme să nu izbucnească un incendiu la spital, asemănător cu cel care a avut loc recent la Constanţa.
Astfel, el a trimis o solicitare la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să primească o Ambulanţă care să stea în permanenţă în curtea spitalului. În plus, medicul susţine că nu mai are medicamente decât pentru câteva zile şi cere ajutor, notează Antena 3.
E vorba de medicamente destinate bolnavilor de COVID, iar acestea mai ajung doar pentru o săptămână de tratament.
În urmă cu câteva săptămâni, acelaşi spital anunţa că este nevoit să-şi transforme parterul clădirii în zonă roşie, ca să aranjeze paturi pentru bolnavii care au nevoie de suport respirator. Astfel, de la 13 paturi s-a ajuns la 34, ceea ce înseamnă că a crescut şi capacitatea, şi numărul de paturi de oxigen. Cel mai probabil, din acest motiv, managerul unităţii medicale se teme acum de un incendiu.
Din acest motiv, el a cerut o Autospecială de permanenţă în curtea spitalului.
O astfel de solicitare ca a managerului Cristian Oancea nu s-a mai întâlnit până acum, astfel că rămâne de văzut dacă ISU o poate îndeplini.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19