OMS: Cazurile de reinfectare cu noul coronavirus, irelevante statistic
OMS transmite că numărul cazurilor de reinfectare cu noul coronavirus sunt încă irelevante pentru statistici.
Un oficial al OMS precizează că numărul cazurilor de reinfectare cu noul coronavirus sunt irelevante din punct de vedere statistic, potrivit unei declarații atribuite Mariei Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19.
Aceasta a subliniat că dintre cele peste 26 de milioane de infectări raportate la nivel mondial au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puțin relevante. “În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite țări", a dat asigurări oficialul OMS.
Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienții infectați cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat, după una sau două săptămâni, anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deși nu se știe cât durează aceasta.
"Vedem rezultate încurajatoare și că răspunsul durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanșarea pandemiei și nu știm cât va putea dura", a declarat aceasta.
Van Kerkhove a vorbit și despre măsurile care ar trebui să fie implementate pentru a garanta o reîntoarcere în siguranță a elevilor la școală. Potrivit oficialului OMS, fiecare școală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 și pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact, citează b1.ro.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
