Orban: Se va face o evaluare privind sporurile în Sănătate
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că se va face o evaluare a modului în care se acordă personalului medical sporul de luptă împotriva COVID-19 şi se va găsi o soluţie ca toţi cei implicaţi să fie...
Orban a spus că le-a transmis reprezentanţilor Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", care au protestat, că nu doreşte reducerea sporurilor, ci să existe o corectitudine în acordarea acestora.
"Mărturisesc că nu am ştiut de protest. Am aflat cu o zi înainte, când am vorbit cu domnul preşedinte Hossu, mi-a spus de acest protest. (...) Am reuşit să găsesc timp şi i-am invitat pe reprezentanţii 'Solidarităţii Sanitare' şi le-am explicat că noi nu vrem să reducem nimic. Noi vrem să existe o corectitudine în ceea ce priveşte sporurile, sporul pentru COVID care este între 55 şi 85% astăzi. De asemenea, am avut discuţii şi cu sindicatul din ambulanţe unde am discutat de ambulanţe şi UPU pentru aplicarea sporului acela care a fost prevăzut în Legea 56 până în august, să căutăm o soluţie de acordarea unui spor şi ne-am înţeles pe 25%", a afirmat Orban.
El a spus că există un proiect de act normativ, care va fi supus dezbaterii publice.
"Şi până la urmă vom lua o decizie care să fie corectă, care să permită recompensarea tuturor celor care sunt în luptă cu COVID indiferent că sunt în spitale, în ambulanţe, în unităţi de primire urgenţă", a adăugat premierul.
Întrebat dacă se discută ca sporurile să nu fie plafonate, Orban a spus că se va face o evaluare serioasă să fie răsplătite în mod echilibrat eforturile făcute de personalul medical.
Aproximativ 100 de membri de sindicat ai Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" au participat, joi, la un miting în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului creşterea măsurilor de siguranţă pentru personalul sanitar şi respectarea prevederilor legale privind salarizarea angajaţilor din sistemul medical.
-
-
-
De ce se îngrașă imigranții după ce trăiesc mai mulți ani în SUA?23.07.2026, 18:00
-
-
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
