Ordinul MS privind protocolul în caz de deces al pacienţilor cu COVID a fost publicat în Monitorul Oficial
Ordinul ministrului Sănătăţii referitor la protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus a fost publicat în Monitorul Oficial. Iată ce...
Acesta prevede mai multe reguli şi măsuri care se iau în cazul decesului bolnavilor de COVID sau referitor la pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 aflaţi în stare gravă în spitale.
* Măsuri care privesc bolnavul infectat cu SARS-CoV-2 în cazul în care prezintă simptome severe de boală
Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 poate beneficia, la cerere, de asistenţă religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, şi cu acordul medicului curant.
În vederea asigurării protecţiei clericului şi a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiţii:
*** un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
*** timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
*** clericul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul;
*** clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
*** se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte şi după utilizare, cu acordul medicului curant;
*** nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.
În unităţile sanitare în care există clerici angajaţi, aceştia vor asigura asistenţa religioasă pentru credincioşii cultului recunoscut cu acordul căruia a fost angajat, de comun acord cu medicul curant.
* Măsuri care privesc familia/reprezentantul legal al bolnavului infectat cu SARS-CoV-2 în cazul în care acesta prezintă simptome severe de boală
Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 şi care prezintă simptome severe de boală poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant.
În vederea asigurării protecţiei membrului familiei/aparţinătorului legal, vizita poate avea loc în următoarele condiţii:
*** o singură persoană poate intra la pacient, o singură dată;
*** timpul alocat vizitei este de maximum 15 minute;
*** vizitatorul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
*** vizitatorul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
*** nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19.
* Măsuri care privesc transportul decedatului din secţia de spital către morgă
Corpul persoanei decedate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează.
Decedatul va fi aşezat într-un sac impermeabil nou, dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi igienizat la suprafaţă cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol).
Decedatul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituţiei de medicină legală în aşteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale sau anatomiei patologice, respectiv a procedurilor de identificare.
Transportul decedatului către morga de la nivelul secţiei din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul decedatului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2 (de suprafeţe), iar personalul medical care asigură transportul va fi echipat cu echipament de protecţie, conform metodologiei în vigoare.
Toate spaţiile în care sunt depuşi decedaţii (cameră mortuară, frigider, capelă) vor fi dezinfectate conform normelor în vigoare (dezinfecţie, nebulizare).
* Măsuri care privesc familia/reprezentantul legal al decedatului
Familia/reprezentantul legal al decedatului care parcurge procedura de identificare a decedatului va purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă: halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială de protecţie; botoşi (protecţie încălţăminte); mănuşi.
Echipamentele individuale de protecţie pentru familia/reprezentantul legal al decedatului care va parcurge procedura de identificare a decedatului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.
În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special dedicat.
Familia/reprezentantul legal al decedatului poate vedea decedatul cu respectarea următoarelor condiţii:
*** cel mult două persoane din cadrul familiei/reprezentantului legal al decedatului pot vedea decedatul;
*** vor îmbrăca obligatoriu echipamentul individual de protecţie;
*** nu se recomandă contactul direct piele pe piele (atingere, sărut etc.);
*** vor respecta strict protocolul de igienă a mâinilor care presupune spălarea mâinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde la intrarea şi la ieşirea în spaţiul mortuar.
Nu este permis priveghiul la domiciliul persoanei decedate.
* Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea decedatului
Personalul implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste decedat, îl îmbracă cu hainele puse la dispoziţie de către familie/reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale şi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22, folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului, prevede ordinul.
Reprezentantul legal al decedatului are dreptul să facă fotografii în momentul în care parcurge procedura de identificare a decedatului.
Familia/reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale (pentru cazurile sociale) vor pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului şi sicriul în care se aşază decedatul.
Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia.
Potrivit protocolului, dată fiind transmisibilitatea ridicată a coronavirusului, este recomandat ca persoanele clinic vulnerabile, cele cu vârstă extremă (copii şi vârstnici), persoanele cu comorbidităţi, să nu vină în contact direct cu corpul decedatului, indiferent dacă poartă echipament de protecţie sau nu.
Persoanele aflate în izolare sau în carantină nu vor participa la funeralii, se mai arată în protocol.
* Măsuri care privesc îmbălsămarea
Persoanele decedate, contaminate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, confirmată prin teste specifice de laborator şi care au fost autopsiate nu se îmbălsămează, ci doar se igienizează la suprafaţă cu produs biocid de tip TP2. Aceşti decedaţi se igienizează şi se îmbracă înainte de a fi introduşi în sac.
* Măsuri care privesc înmormântarea sau incinerarea
Înhumarea decedatului confirmat cu infecţie cu SARS-CoV-2 se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege. După fiecare serviciu religios, spaţiul se va aerisi şi se va dezinfecta conform recomandărilor în vigoare.
Numărul de persoane care participă la funeralii este cel permis de reglementările oficiale, dar va fi menţinut la un minimum, se arată în protocol. Toate persoanele participante vor respecta păstrarea distanţei recomandate în metodologia în vigoare, se vor proteja în mod adecvat, iar purtarea măştii faciale este obligatorie.
Nu este nevoie ca obiectele personale ale persoanei decedate să fie incinerate sau îndepărtate conform procedurii deşeurilor infecţioase. Ele vor fi mânuite purtând mănuşi, curăţate cu detergent şi dezinfectate cu soluţie de min. 70 grade etanol, hipoclorit sau o soluţie de clor cu concentraţia de 0,1% (1.000 ppm), potrivit sursei citate.
-
Ce este uleiul esențial de Ylang-Ylang: 4 beneficii dovedite08.12.2025, 21:32
-
Cine nu ar trebui să consume scorțișoară?08.12.2025, 20:54
-
Ce este mielofibroza: simptome, cauze și cum poate fi tratată08.12.2025, 19:33
-
-
7 motive să bei zeamă de murături în mod regulat08.12.2025, 17:15
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV EG.5, noua variantă de COVID, în România. Adrian Marinescu: Transmiterea se face cu ușurință
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Vaccinurile pentru Covid vor fi aprobate pentru vânzare publicului din Marea Britanie
Descoperirea făcută acum despre COVID. Cele trei opțiuni de tratament antiviral. Adevărul despre remdesivir, molnupiravir și ritonavir
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV Care este diferența între gripă și COVID. Adrian Marinescu: Este semnificativă! Nu poți face comparație
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
UE cumpără vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
