Primele 10 spitale unde se va face vaccinul Pfizer, Strategia de vaccinare contra COVID-19 în România
Primele 10.000 de doze de vaccin Pfizer contra COVID vor ajunge în România în perioada 26-31 decembrie, iar primii care vor fi vaccinați sunt angajații din ele 10 spitale din Linia 1 de luptă cu...
Astfel, luând în considerare că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat data de 23 decembrie 2020 ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, CNCAV are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie 2020.
Potrivit dr Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de vaccinare anti COVID, dacă vaccinul va fi aprobat de EMA, vaccinarea în România ar putea începe chiar din 27 decembrie.
Cele 10 spitale unde se va începe vaccinarea
„Menționăm că, în România, centrul național de primire și stocare al dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București. Dozele de vaccin alocate primei tranșe “simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I, conform ordinului MS nr 555 din 3 aprilie 2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2:
1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“
3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca
5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova
7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare
9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava
10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)”, a anunțat Comitetul.
Cantacuzino, capacitate de stocare de 1,5 milioane de doze
Avizarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București ca centru național de stocare al vaccinurilor împotriva COVID-19 este în curs de realizare, fiind finalizate toate etapele de amenajare a spațiilor, inclusiv montarea ultracongelatoarelor de stocare la -80 ° C, iar până vineri, 18 decembrie 2020, vor fi finalizate la nivelul CNCAV procedurile de lucru care privesc activitățile medicale și logistice desfășurate pe parcursul campaniei de vaccinare. Institutul Cantacuzino are o capacitate de stocare a acestor vaccinuri (la – 80 grade Celsius) de 1,5 milioane de doze.
Celelalte 6 centre regionale vor avea, fiecare, o capacitate de stocare de 150.000 de doze.
De asemenea, în această perioadă vor începe activitățile de training a personalului vaccinator. Se estimează că toți membrii echipelor de vaccinare vor realiza acest training până cel târziu pe data de 25 decembrie 2020.
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.
-
-
-
Cum îți poate dezvălui vocea cât de repede și cât de bine îmbătrânești01.10.2026, 17:28
-
-
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID, impact grav asupra creierului
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
