Primul test pentru detectarea coronavirus folosind salivă, aprobat în SUA
Primul test la domiciliu folosind salivă pentru a detecta noul coronavirus a fost aprobat în Statele Unite.
Agenţia americană pentru securitatea alimentelor şi medicamentelor (FDA) a autorizat vineri primul test la domiciliu folosind o probă de salivă pentru a detecta noul coronavirus, după ce a autorizat teste începând cu prelevări din nas făcute la domiciliul, arată surse citate de agerpres.ro. Autorizarea de urgenţă a fost emisă pentru un laborator al Universităţii Rutgers. Pacienţii vor putea solicita o trimitere pentru test, vor primi o trusă la domiciliu, apoi îşi vor preleva singuri saliva şi o vor trimite la laborator pentru analiză.
„Aceasta este o nouă opţiune de prelevare simplă, sigură şi practică a eşantioanelor necesare testului, fără să fie nevoie de deplasare la un medic, la spital sau la un loc de testare”, a afirmat directorul FDA, Stephen Hahn.
FDA a autorizat 80 de teste până în prezent, majoritatea în laboratoare private şi publice şi centre de cercetare.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Long COVID, impact asupra creierului
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
