Raed Arafat: la acest moment începe să se transforme în pandemia nevaccinaţilor; există locuri la ATI
Raed Arafat, șeful DSU, a declarat vineri, 12 noiembrie, că evoluția pandemiei COVID s-ar îmbunătăți și că există locuri la Terapie Intensivă.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat vineri, 12 noiembrie, că există locuri la Terapie Intensivă și s-ar putea să nu mai fie necesar să fie transferați bolnavi COVID pentru tratament peste hotare.
Acesta a mai amintit că evoluția pandemiei COVID de acum este una mai bună față de cea de acum o săptămână.
”La acest moment, situaţia e ceva mai bine decât prezentarea de săptămâna trecută, cel puţin acum putem spune că există şi un număr de locuri libere de terapie intensivă în ţară, motiv pentru care transferuri în alte ţări acum începem să vedem dacă mai este necesar, dar urmărim cu atenţie situaţia asta şi, dacă va fi necesar, vom realiza şi alte transferuri. (...) Aş vrea să parafrazez ce a zis unul dintre responsabilii cu sistemul sanitar din Germania, că la acest moment începe să se transforme în pandemia nevaccinaţilor, având în vedere că impactul pe persoanele vaccinate este mic, cu excepţia unui moment pe care nimeni nu vrea să-l vadă, şi anume să apară o variantă care să nu mai răspundă la vaccinurile care au fost administrate", a afirmat Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă.
Vineri, 12 noiembrie, oficialii au raportat 4.844 cazuri noi de persoane infectate cu COVID. Dintre acestea, 82 sunt pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
”Până astăzi, 52.513 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.11.2021 (10:00) – 12.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 307 decese (157 bărbați și 129 femei), din care 21 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Dintre cele 307 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 24 la categoria de vârstă 50-59 ani, 70 la categoria de vârstă 60-69 ani, 109 la categoria de vârstă 70-79 ani și 93 la categoria de vârstă peste 80 ani.
274 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 27 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 307 pacienți decedați, 286 erau nevaccinați și 21 vaccinați. Cei 21 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 19 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.019. Dintre acestea, 1.733 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 273 sunt minori, 249 fiind internați în secții și 24 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.509.317 teste RT-PCR și 4.856.439 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.540 teste RT-PCR (8.201 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.339 la cerere) și 32.866 teste rapide antigenice”, se arată în bilanțul COVID din 12 noiembrie.
-
-
-
Ce urmări are lipsa de somn în copilărie la adolescenți08.06.2026, 17:45
-
-
EXCLUSIV Care este diferența între gripă și COVID. Adrian Marinescu: Este semnificativă! Nu poți face comparație
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID-19, evoluție neașteptată
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
