Tătaru, despre decesele tinerilor: Această boală poate prezenta simptome începând de a doua zi până la a zecea
Nelu Tătaru a vorbit despre cazurile tinerilor decedați din cauza infectării cu noul coronavirus și despre șansele acestora de a fi salvați.
Ministrul Sănătății a subliniat faptul că este important ca fiecare pacient infectat să fie bine evaluat de către medici în momentul în care este depistat cu SARS-CoV2.
”După cum știți, la modificarea acelui proiect de lege în Parlament am ținut neapărat ca și cei asimptomatici să poată beneficia de o evaluare completă până în 48 de ore. Eu rămân în continuare pe acea evaluare pe care trebuie să o aibă fiecare pacient în parte pentru a-i ști starea de moment și pentru a putea într-un complex de până în 48 de ore evoluția.
În contextul în care această boală poate prezenta simptomatologie începând de a doua zi până la a zecea zi de infectare, adică să nu am niciun simptom și să îmi apară în a zecea zi, nu trebuie să ne gândim că evoluția poate fi uneori fatală, cum a fost în aceste cazuri?
De aceea, dincolo de refuzul inițial al unui pacient de a se interna, recomand colegilor mei să facă totul pentru ca să aibă un examen clinic și paraclinic complet pentru a-și putea să își facă o evaluare complexă, dar și acel pacient să aibă parte de o evaluare completă tocmai într-o viitoare izolare necesară și indicată în cunoștință de cauză”, a adăugat ministrul, potrivit Antena 3.
-
-
-
Gestul de „igienă” care poate contamina bucătăria când gătești pui10.10.2026, 18:00
-
-
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
