Când dulcele devine dăunător: cum zahărul îți poate schimba creierul. Cât de ușor se formează dependența de zahăr

Vezi și: Sindromul Angelman: o tulburare genetică rară, dificil de diagnosticat. Cauze, simptome și tratament

Consumul excesiv de zahăr este din ce în ce mai răspândit, cercetările sugerând că acesta ar putea crea dependență la fel ca unele droguri de stradă și ar avea efecte similare asupra creierului.

Dr. Alan Greene, pediatru renumit și expert în sănătatea și bunăstarea copiilor, cunoscut pentru contribuțiile sale la promovarea unui stil de viață sănătos pentru copii și familii,  consideră că consumul excesiv de zahăr ar putea duce la o adevărată dependență.

Dependența este un termen utilizat în medicină pentru a descrie o situație tragică în care chimia creierului unei persoane a fost modificată pentru a o constrânge să repete o substanță sau o activitate în ciuda consecințelor dăunătoare. Greene consideră că există tot mai multe dovezi că excesul de zahăr adăugat ar putea duce la o adevărată dependență.

Creierul și dopamina după consumul de zahăr

Noi am evoluat pentru a considera alimentele dulci deosebit de plăcute datorită naturii lor bogate în energie. Sistemul nostru cerebral înnăscut ne face să ne placă alimentele dulci, deoarece acestea ne alimentează corpul.

Atunci când mâncăm alimente dulci, sistemul mezolimbic de dopamină, o substanță chimică eliberată de neuroni, se activează, consolidând comportamentele și făcând mai probabil să efectuăm din nou aceste acțiuni.

Dozele de dopamină provocate de consumul de zahăr promovează învățarea rapidă de a găsi cu predilecție mai multe astfel de alimente. În prezent, mediul nostru abundă în alimente dulci, bogate în energie, ceea ce ne permite să le găsim mai ușor.

Cu toate acestea, creierul nostru rămâne similar din punct de vedere funcțional cu cel al strămoșilor noștri și preferă zahărul. Consumul excesiv de zahăr poate duce la afectarea creierului și la alterarea funcțiilor cerebrale.

Creierul suferă de neuroplasticitate, un proces care poate duce la dependență și la un cerc vicios al poftelor. Activarea repetată a căii de recompensă de către droguri sau alimente dulci poate determina creierul să se adapteze la stimularea frecventă, ducând la o toleranță.

Această adaptare la alimentele dulci înseamnă că trebuie să mâncăm mai mult pentru a obține același sentiment de recompensă, o caracteristică clasică a dependenței.

Citește și: Micronutrientul esențial care susține sistemul imunitar și contribuie la longevitate. Cele mai bune surse alimentare

Foto: Freepik @dudina5379

Consumul regulat de alimente bogate în zahăr poate amplifica poftele, iar dependența alimentară este un subiect controversat. Pentru a rezista poftelor, trebuie să ne inhibăm răspunsul natural de a ne răsfăța cu aceste alimente gustoase. O rețea de neuroni inhibitori este esențială pentru controlul comportamentului, concentrată în cortexul prefrontal, care este implicat în luarea deciziilor, controlul impulsurilor și întârzierea gratificării.

Cercetările pe șobolani au arătat că o dietă bogată în zahăr poate altera acești neuroni inhibitori, determinând șobolanii hrăniți cu zahăr să fie mai puțin capabili să își controleze comportamentul și să ia decizii.

Acest lucru arată că ceea ce mâncăm ne poate influența capacitatea de a rezista tentațiilor și poate sta la baza faptului că schimbarea dietei este dificilă pentru oameni.

Un studiu recent a constatat că persoanele care au consumat în mod regulat o dietă bogată în grăsimi și zahăr și-au evaluat pofta de gustări mai mare chiar și atunci când nu le era foame, ceea ce sugerează că consumul regulat de alimente bogate în zahăr ar putea amplifica pofta de mâncare și ar putea crea un cerc vicios al dorinței de a consuma mai mult din aceste alimente.

Dietele bogate în zahăr pot afecta hipocampusul, un centru cheie al memoriei, la șobolani. Cercetările arată că șobolanii care au urmat o dietă bogată în zahăr au fost mai puțin capabili să își amintească dacă au văzut anterior obiecte în anumite locuri. Modificările induse de zahăr în hipocampus includ o reducere a neuronilor nou-născuți și o creștere a substanțelor chimice legate de inflamație.

Cum funcționează dependența

Dopamina, un neurotransmițător, este o parte esențială a „circuitului recompensei” asociat comportamentului adictiv. Atunci când un anumit comportament determină o eliberare excesivă de dopamină, acesta duce la o „senzație” plăcută pe care persoanele sunt înclinate să o experimenteze din nou și să o repete. Pe măsură ce creierul se adaptează pentru a elibera mai puțină dopamină, apare abuzul de substanțe.

Cassie Bjork, fondatoarea Healthy Simple Life, afirmă că zahărul poate fi chiar mai adictiv decât cocaina. Zahărul activează receptorii de opiacee din creier și afectează centrul de recompensă, ducând la un comportament compulsiv în ciuda consecințelor negative precum creșterea în greutate, dureri de cap, dezechilibre hormonale și multe altele.

Cercetările pe șobolani de la Connecticut College au arătat că fursecurile Oreo activează mai mulți neuroni în centrul plăcerii din creierul șobolanilor decât cocaina. Un studiu Princeton din 2008 a constatat că șobolanii pot deveni dependenți de zahăr, ceea ce ar putea fi legat de mai multe aspecte ale dependenței: pofta de mâncare, dependența și sevrajul.

Cercetătorii din Franța sunt de acord că legătura întâmplătoare dintre zahăr și drogurile ilegale nu face doar titluri dramatice; ei au stabilit că recompensele experimentate de creier după consumul de zahăr sunt chiar mai satisfăcătoare și mai atractive decât efectele cocainei.

Zahărul este, de asemenea, mult mai răspândit, disponibil și acceptabil din punct de vedere social decât amfetaminele sau alcoolul, ceea ce îl face mai greu de evitat. Cu toate acestea, cercetătorii și nutriționiștii sugerează că zahărul are proprietăți de dependență și că ar trebui să consumăm mai puțin.

Cercetările demonstrează că zahărul poate stimula centrul de procesare a recompenselor din creier într-o manieră care imită ceea ce se întâmplă cu unele droguri recreaționale. La anumite persoane cu anumite predispoziții, acest lucru s-ar putea manifesta ca o dependență de alimentele zaharoase.