Ce tulburări se pot ascunde în spatele anxietății adolescenților
Adolescentele care au niveluri clinice de anxietate ar putea avea un risc mai mare de tulburări alimentare, susține un studiu.
Anxietate, tulburări. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Bristol și University College London a analizat patologia tulburărilor de anxietate și asocierea acesteia cu niveluri severe de post – fără mâncare o zi întreagă - la 2.406 de adolescente. Rezultatele au arătat că adolescentele care postesc regulat prezintă un risc de două ori mai mare pentru tulburare de anxietate, cu doi ani mai devreme, față de fetele care nu suferă de nicio tulburare de anxietate.
Cercetătorii au plecat de la ideea că postul a fost predictiv pentru dezvoltarea anorexiei nervoase în eșantionul din cadrul studiului. Aceștia au susținut posibilitatea ca anxietatea să crească riscul de simptome precoce ale sindroamelor de tulburări alimentare.
Medicul Caitlin Lloyd de la Școala Medicală din Bristol, autorul principal al studiului recent publicat, a afirmat, conform bristol.ac.uk:
"În timp ce noi știm că este o legătură între tulburările de anxietate și anorexia nervoasă de ceva timp, aceste noi descoperiri susțin anxietatea anterioară debutului alimentației restrictive severe și, ca atare, poate ajuta la identificarea persoanelor cu risc mai mare de tulburări alimentare. Constatările noastre nu au examinat legăturile cauzale, de aceea este important ca studiile viitoare să analizeze motivele care stau la baza asociațiilor pe care le-am găsit. Lucrări similare ar trebui să includă și bărbați tineri, pentru a stabili dacă asociația ține și la ei. Creșterea înțelegerii noastre privind comportamentele alimentare și tulburările alimentare este un pas necesar în îmbunătățirea rezultatelor eforturilor de prevenire. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere sarcina ridicată a tulburărilor alimentare și riscurile asociate acestora, anorexia având una dintre cele mai mari rate de mortalitate dintre toate tulburări psihiatrice".
Studiul, AICI.
-
-
-
-
Bacteriile din tumori pot prezice supraviețuirea pacienților27.02.2026, 16:12
-
Ce se întâmplă în creier când mănânci mai puțin27.02.2026, 15:02
Kim Kardashian dezvăluie că a fost diagnosticată cu un anevrism cerebral din cauza stresului
Alimentele care îți distrug creierul
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Izolarea socială, factor de risc pentru demență
EXCLUSIV Greșeala pe care o faci dimineața și care îți distruge creierul. Vlad Ciurea, avertisment
Amorțelile care anunță o problemă neurologică
Sciatica: cauza, simptome, tratament. 3 greșeli pe care le facem zilnic
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
Proteina comună din lapte care atacă sistemul nervos
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Primul semn al bolii Alzheimer. Vlad Ciurea: Acest lucru distruge creierul
Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic
Cum îți poți proteja creierul. Activitatea care scade riscul de Alzheimer cu 38%
Alimentele care îți distrug creierul în 4 ore după consum
Lucrul de zi cu zi care îți erodează creierul. Accelerează pierderea memoriei
Cea mai cruntă boală despre care nu ți-a vorbit nimeni: Batten. Palatul Parlamentului se luminează turcoaz
Orele lungi de muncă, impact asupra structurii creierului
Deficitul de colină la tineri, risc crescut de afectare cerebrală timpurie
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
