CNAS. Amiotrofia spinală, tratată cu medicamentul inovator DCI nusinersen
Primii trei pacienţi cu amiotrofie spinală au început tratamentul cu medicamentul inovator DCI nusinersen, la Centrul Naţional Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii "Doctor Nicolae Robănescu", informeaz?...
Conform sursei citate, începând din data de 17 octombrie, Centrul "Doctor Nicolae Robănescu" nu mai este singura unitate medicală din România care poate efectua tratamentul cu DCI nusinersen. "Ca urmare a evaluării pozitive efectuate de casa de asigurări de sănătate, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca a fost inclus în lista unităţilor medicale care pot administra medicamentul menţionat în cadrul programului naţional curativ de boli rare", precizează comunicatul citat.
CNAS arată că a făcut deja demersuri pentru asigurarea finanţării tratamentului pentru primii patru pacienţi şi menţionează că tratamentul inovator este unul "deosebit de costisitor": în condiţiile în care o singură doză de nusinersen are preţul de 341.000 lei (70.000 euro), costul pe pacient, în primele două luni de la iniţierea tratamentului, se ridică la circa 2,6 milioane lei.
CNAS solicită sprijinul Ministerului Finanțelor
În acest context, având în vedere impactul bugetar major generat de iniţierea tratamentului, CNAS precizează că va solicita sprijinul Ministerului Finanţelor pentru a putea asigura tratarea cu prioritate, în funcţie de gravitatea bolii, a tuturor pacienţilor cu amiotrofie spinală care au ca recomandare terapeutică medicamentul nusinersen.
"La nivelul instituţiei noastre, lucrurile sunt într-o evoluţie rapidă în privinţa acestui tratament. Vom evalua cu prioritate orice unitate medicală ce va solicita înscrierea pe lista celor care pot administra nusinersen, deoarece ne dorim ca până la sfârşitul anului să includem în tratament 20 - 21 de bolnavi", a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, joi, într-o întâlnire cu reprezentanţii pacienţilor cu amiotrofie spinală.
Ca răspuns la aspectele semnalate de pacienţi, Vulcănescu a spus că se intenţionează ca de anul viitor programele naţionale curative să fie restructurate, inclusiv din punct de vedere al indicatorilor de performanţă, astfel încât să fie orientate spre managementul integrat al cazurilor şi spre tratarea nu doar a bolii, ci şi a pacienţilor.
Totul a plecat de la protestul în fața CNAS
Precizările CNAS sunt făcute în contextul în care joi aproximativ 20 de persoane au protestat în faţa CNAS pentru "lipsa tratamentului" pacienţilor cu această afecţiune.
"Atât pacienţii adulţi, cât şi copiii cu atrofie spinală nu primesc tratament şi avem dreptul toţi la tratament. (...) Este un medicament orfan. Are un preţ mare, dar cât costă viaţa unui om? Nu s-a început tratamentul în România. Medicamentul este inclus în lista de medicamente compensate cu acces necondiţionat de câteva luni. Se aşteptau fonduri la rectificarea bugetară. Rectificarea bugetară a fost negativă", a declarat Bogdana Pătraşcu, mama unui pacient care suferă de această afecţiune.
-
-
-
Alexandru Rogobete anunță Strategia Națională de Sănătate Mintală24.03.2026, 18:04
-
Ce se întâmplă în creierul unui bolnav de Parkinson24.03.2026, 17:54
-
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Dr. Vlad Ciurea, semnal de alarmă. Alimentul care distruge creierul: De aici apare AVC-ul
Te mai ții de mână cu partenerul? Ce efect are acest gest
Ce se întâmplă în creierul unui bolnav de Parkinson
Alimentele care îți distrug creierul în 4 ore după consum
Legătura dintre boala inflamatorie intestinală și demența. De ce ne pierdem memoria
Ce se întâmplă când creierul tău ia o pauză de la gânduri
Ce se întâmplă cu creierul tău la mijlocul vieții te va șoca
Claritate pentru minte: Când să investigăm semnalele neurologice
De ce avem impresia că timpul trece mult mai repede
Apneea de somn devastează creierul
3 tipuri de AVC: ischemic, hemoragic, mini-AVC. Care e cel mai periculos
Boala care paralizează mușchii poate fi depistată cu 10 ani înainte: testul care dă speranță
Metoda care dezvăluie ce se întâmplă în creierul pacienților cu Parkinson
Kim Kardashian dezvăluie că a fost diagnosticată cu un anevrism cerebral din cauza stresului
Proteina comună din lapte care atacă sistemul nervos
Izolarea socială, factor de risc pentru demență
Testul de urină care poate prezice dacă faci demență. O simplă analiză descoperă boala
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Virusul aparent inofensiv care ar putea declanșa boala Parkinson
Ai mai mult de 30 de ani? Ești expus unor probleme majore
Sciatica: cauza, simptome, tratament. 3 greșeli pe care le facem zilnic
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
