Substanța ascunsă în creierul fiecăruia dintre noi. Legătura șocantă cu bolile neurologice
Fiecare creier uman conține o substanță străină, imposibil de evitat, care ar putea fi legată de cele mai temute boli ale minții.
O echipă de cercetători condusă de profesorul Matthew Campen, toxicolog la Universitatea din New Mexico, a descoperit microplastice în fiecare probă de țesut cerebral analizată, colectată din 54 de autopsii. Cantitatea medie găsită corespunde greutății unei lingurițe de plastic.
"Nu mi-aș fi imaginat niciodată că nivelul ar putea fi atât de ridicat", a declarat Campen, potrivit Daily Mail.
Potrivit acestuia, nivelurile de microplastice din creierul uman au crescut cu 50% în ultimii opt ani, reflectând creșterea globală a poluării cu plastic.
Legătura cu demența
Analiza a arătat că persoanele diagnosticate cu demență prezentau până la de zece ori mai multe microplastice în țesutul cerebral decât cele fără această afecțiune. Deși studiul nu stabilește o relație de cauzalitate directă, el indică o asociere între acumularea acestor particule și tulburările neurologice.
Dr. Gary Small, șeful secției de psihiatrie de la Hackensack University Medical Center, avertizează asupra acestor rezultate.
"Rezultatele actuale nu demonstrează o relație cauzală cu demența, dar reprezintă, totuși, un motiv de îngrijorare", a spus dr. Gary Small.
Cum ajung particulele în creier
Probele au fost prelevate din cortexul frontal, zona creierului situată deasupra și în spatele ochilor. Pentru a izola microplasticele, cercetătorii au dizolvat țesutul folosind un proces chimic special, obținând un reziduu solid care a fost apoi încălzit, eliberând gaze specifice arderii plasticului.
Au fost identificate 12 tipuri de polimeri, cel mai comun fiind polietilena - folosită pe scară largă în ambalaje, sticle și pahare. În plus, au fost descoperite fragmente ascuțite de plastic cu dimensiuni de 200 nanometri sau mai mici, suficient de mici pentru a traversa bariera hemato-encefalică.
Posibile efecte asupra sănătății
Nanoplasticele, odată ajunse în creier, pot provoca inflamații, pot perturba comunicarea dintre neuroni și pot contribui la apariția bolilor neurologice. Studiile pe animale au arătat că expunerea la astfel de particule poate cauza modificări de comportament, probleme de memorie și scăderea coordonării motorii.
Sursele de contaminare
Microplasticele pătrund în organism în principal prin alimente și băuturi contaminate. Echipa lui Campen a identificat niveluri semnificative și în carnea din comerț.
"Modul în care irigăm câmpurile cu apă contaminată cu plastic ne face să presupunem că particulele se acumulează acolo", a explicat profesorul.
Pe termen lung, aceste particule se pot concentra în sol, prin hrănirea animalelor cu culturi contaminate și fertilizarea terenurilor cu dejecțiile acestora.
Un studiu realizat de Ocean Conservancy a arătat că produsele proteice foarte procesate - precum bastonașele de pește, nuggets de pui și burgerii vegetali - conțin semnificativ mai multe microplastice pe gram decât alimentele minim procesate.
Cum ne putem proteja
Specialiștii recomandă câteva măsuri pentru reducerea expunerii:
- utilizarea recipientelor din sticlă sau oțel inoxidabil în locul celor din plastic de unică folosință;
- instalarea de filtre de apă;
- alegerea fibrelor naturale în locul materialelor sintetice.
Rezultatele studiului au alimentat solicitările pentru reglementări mai stricte privind producția și gestionarea deșeurilor din plastic, cu scopul de a limita poluarea încă de la sursă.
"Este esențial să înțelegem cum pătrund aceste particule în creier și ce efecte au pe termen lung. Până atunci, trebuie să luăm măsuri preventive pentru a ne proteja sănătatea", a subliniat Campen.
-
Ce spune oglinda murdară despre tine și mediu10.02.2026, 17:11
-
Ce se întâmplă când iei spironolactonă10.02.2026, 16:08
-
Ce se întâmplă când sari peste micul dejun10.02.2026, 15:09
-
-
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Tumorile cerebrale se ascund în creier mult timp înainte de diagnosticare
Siropul comun care îți protejează creierul de Parkinson
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
