Cataracta, cum o recunoaștem. Simptome și soluții
Cataracta este una din cele mai comune afecțiuni la bătrânețe. Are simptome ușor de recunoscut, iar medicul oftalmolog poate remedia vederea.
Cataracta este opacifierea nedureroasă a lentilei interne a ochiului, numită cristalin. Pentru că împiedică lumina să treacă prin lentilă, cataracta face dificilă vederea clară și poate duce chiar și la orbire, în timp. Cataracta este o afecțiune progresivă, ceea ce înseamnă că se înrăutățește cu timpul.
Lumina intră în ochi și trece prin cristalin. Obiectivul ochiului focalizează lumina asupra retinei, care transmite semnale vizuale prin nervul optic către creier. Inflamarea cristalinului din cauza cataractei are ca rezultat estomparea imaginilor pe care le vedeți. Desigur, și alte probleme ale ochilor pot provoca deteriorarea vederii, însă cataracta are câtva simptome specifice.
Cel ma comun simptom al cataractei este încețoșarea imaginii, atât la apropiere, cât și la distanță. Persoanele afectate spun că văd „în ceață” sau au vederea „tulbure”. Cataracta se înrăutățește în timp și tot mai puțin lumină ajunge la retină.
Poate fi deosebit de greu pentru persoanele cu catractă să vadă și să conducă pe timp de noapte.
Sensibilitatea la lumină puternică sau strălucitoare poate fi un alt simptom al cataractei. Poate fi dificil pentru o persoană cu cataractă să privească atunci când soarele strălucește. În interior, ar putea să perceapă luminile prea strălucitoare, sau să pară că au un halou în jurul lor.
De asemenea, luminile farurilor de la mașini ar putea părea prea puternice la persoanele cu cataractă, ceea ce face dificil condusul pe timp de noapte.
Diplopia sau vedera dublă, atunci când privim cu un ochi, poate fi un alt simptom al cataractei. Nu este același lucru cu diplopia care rezultă din alinierea necorespunzătoare a ochilor.
Cataracta afectază, de asemenea, percepția culorilor. Unele culori ar putea părea mai șterse, în special la nuanțele de galben sau maro. Asta însă nu se observă în faze incipiente, dar în timp, devine dificilă diferențierea nuanțelor de albastru și violet.
Revenirea vederii, efect al cataractei
Un alt fenomenul la persoanele cu cataractă poate fi revenirea vederii. În această situație, cataracta acționează ca o lentilă mai puternică, îmbunătățind, temporar, capacitatea de a vedea lucrurile la o distanță apropiată. Persoanele care aveau nevoie de ochelari de citit ar putea să nu mai aibă nevoie de ei. Oricum, pe măsură ce cataracta se agravează, această îmbunătățire temporară a vederii dispare. Persoanele cu cataractă adesea au nevoie să schimbe ochelarii sau lentilele de contact, pentru că vederea lor se deteriorează în timp.
Cel mai adesea, cataracta apare la persoane în vârstă. Mai mult de jumătate din populația americană de peste 65 de ani suferă de cataractă. Uneori, însă, copiii se po naște cu această afecțiune, cunoscută drept „cataractă congenitală”. În mod mai puțin obișnuit, copiii pot suferi de cataractă ca rezultat al unei traume sau afecțiuni ale ochiului.
Factori de risc
Nu este pe deplin înțeles de ce oamenii fac cataractă. Se cunoșate însă că vârsta este un factor de risc. Alți factori de risc care ar putea juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea cataractei sunt fumatul, consumul excesiv de alcool, diabetul, traumele suferite la nivelul ochiului sau consumul prelungit de corticoizi. De asemenea, expunerea prelungită la radiații sau la soare sunt considerați factori de risc.
Cataracta poate fi diagnosticată printr-un examen ocular. Examinarea ochiului inclunde estul de vedere și examinarea ochiului folosind aparatura specială. Pupila este dilatată cu picături speciale, pentru a asigura o mai bună vedere a fundului de ochi, unde sunt localizate retina și nervul optic.
Operația chirurgicală, o soluție
Pentru îndepărtarea cataractei s-ar putea să fie nevoie de o intervenție chirurgicală, dacă pierderea vederii nu poate fi corectată cu ajutorul ochelarilor sau lentile de contact. Operația pentru îndepăratarea cataractei include înlocuirea cistalinului și este făcută de obicei în ambulatoriu, fiind o operație sigură și eficientă. Pentru cei care au nevoie de operație la ambii ochi, operația se face, de obicei, la câte un ochi, pe rând.
Cel mai comun tip de intervenție chirurgicală în tratarea cataractei este cunoscută sub denumirea de facoemulsionare. În acest tip de procedură, medicul face o mică incizie în ochi și sparge cristalinul cu ultrasunete. Cristalinul este scos, apoi și înlocuit cu unul artificial (intraocular lens – IOL). Procedura implică o incizie mai mare, numită operație de cataractă extracapsulară. În cele mai multe cazuri, înlocuirea cristalinului elimină nevoia de a mai purta ochelari sau lentile de contact.
Noile descoperiri în operațiile de cataractă permit corectarea vederii atât la distanță, cât și la apropiere.
După operație, ochii s-ar putea să fie sensibili la lumină și să prezinte mâncărimi pentru câteva zile. S-ar putea să aveți nevoie să purtați ochelari pentru protecție, sau să vi se prescrie picături pentru a ajuta la vindecare. E nevoie de circa opt săptămâni pentru ca ochii să fie vindecați complet. De asemeena, este posibil să mai aveți nevoie de ochelari pentru vederea la distanță sau citit.
Operațiile de cataractă rareori dau complicații. Când apar, de obicei este vorba despre infecții, sângerări sau presiune intraoculară. Toate sunt vindecabile și sunt ușor de identificat.
Articolul integral poate fi citit aici.
Hifema, acumularea de sânge din ochi. Poate cauza probleme de vedere permanente
Aceasta poate fi o complicație care rezultă ca urmare a operației de cataractă. Poate duce la leziuni de vedere permanente.
EXCLUSIV O boală de ochi provoacă cele mai multe accidente. Monica Pop: E foarte grav dacă ai permis de conducere în această situație!
Cele 11 semne de avertizare ale cancerului pe care le poți vedea în ochi. Schimbările la care să fii atent
Menopauza, impact asupra sănătății oculare. Vederea încețoșată și ochii uscați, simptomele mai puțin cunoscute
6 semne subtile că vederea ta s-a schimbat (și de ce nu ar trebui ignorate)
Cum îți protejezi ochii la înot: Un optometrist prezintă riscurile ascunse din apă
Unde găsești nicotinamida, aliatul împotriva glaucomului, principala cauză de orbire
Astenopia și durerile de cap: cauze, simptome, tratament. De ce apare astenopia și cum o poți preveni
Astenopia și durerile de cap asociate pot fi probleme comune și supărătoare care pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau ocupație.
O moleculă creată în Italia trezește neuronii retinieni. Poate restabili vederea la pacienţii cu boli oftalmologice
Lumina albastră și sănătatea ochilor. Beneficiile ochelarilor de protecție împotriva luminii albastre
Cum poate fi depistată orbirea înainte de simptome. Descoperirea schimbă viitorul oftalmologiei
Testul care îți arată dacă ai astigmatism. Ce este această afecțiune și cum o poți trata
Află mai multe despre principalele cauze ale astigmatismului și cum poți identifica anumite simptome devreme.
Zbaterea ochiului nu e doar semn de oboseală. Cauza pe care o ascunde. Dacă simți asta, mergi la medic
De ce ni se strică vederea. Cum poți avea grijă să nu mai porți ochelari de vedere
Sănătatea ochilor după 50 de ani: cum să previi cataracta și degenerescența maculară
EXCLUSIV Miopia nu se operează! Monica Pop avertizează: Nu merită riscul, doar ca să scapi de ochelari
Ce alegi: ochelari sau lentile de contact? Ghid pentru indeciși
Regula 20-20-20: Trucul recomandat de oftalmologi pentru ochii obosiți
Schimbarea culorii ochilor poate veni cu prețul vederii. Riscurile ascunse ale procedurilor estetice oculare
Procedurile estetice pentru schimbarea culorii ochilor vin cu riscuri semnificative pentru sănătatea oculară.
