EXCLUSIV Soluția dacă vrei să NU mai porți ochelari. Chiseliță: E formidabil, deși se spunea că "e foarte ciudat să tratezi o boală cu ochi punând ceva pe nas"
Cum poți scăpa de ochelari. "Este un progres formidabil. Peste 95% dintre pacienți sunt extrem de mulțumiți".
"În ultima vreme, există cel puțin două zone în chirurgia cristalinului sau cataractei în care cristalinul transplarent se îndepărtează.
Prima este ceea ce numim noi chirurgia prezbiopie. Persoane în vârstă, prezbiopi, după 45 de ani, care au vicii de refracție importante ar putea să-și manifeste dorința să nu poarte ochelari.
Ei, la acești pacienți se poate îndepărta cristalinul și să se înlocuiască cu un cristalin artificial cu funcții multiple: pentru bună vedere la distanță, bună vedere de aproape, o bună vedere intermediară.
Evident că nu orice persoană prezbiopă este eligibilă pentru un asemenea procedeu, ci mai degrabă cei care sunt purtători de ochelari pentru hipermetropie, astigmatism, miopie, cu valori ceva mai mari.
De asemenea, se poate îndepărta cristalinul transparent într-o afecțiune gravă care se numește glaucom, prin închiderea unghiului, acolo unde îndepărtarea cristalinului transparent ar putea să aducă rezultate tot atât de bune ca și clasica izotonie periferica cu laserul.
Există o tendință în ultimii 10 ani, anume tendința se a efectua chirurgia bilaterală imediat a cataractei. Cu alte cuvinte, să se opereze pacienții în aceeași ședință, în ambii ochi. Perioada de COVID ne-a spus că ar trebui să luăm în considerare o asemenea variantă în care pacientul se prezintă o singură dată la medic, este operat la ambii ochi, reabilitatea este rapidă, numărul de vizite la doctor este mai redus și așa mai departe.
Evident, sunt și niște rezerve legate de riscurile intervenției chirurgicale, rezultatele funcționale, dar nu ar exista un ghid în utilizarea chirurgiei bilaterale imediate și probabil trebuie să o luăm în considerare în viitor, atât timp când alte două proceduri din oftalmologie și anume: chirurgia viciilor de refracție cu laserul și infecțiile intravitreene sunt proceduri standard bilaterale.
Facem operația de cataractă, facem corecția și în momentul de față este un non-sens să mai spui că după operația de cataractă se face cu lentile de contact. În peste 99% dintre cazuri se utilizează cristaline artificiale. Acesta este un progres formidabil și chiar dacă intrăm în zona istoriei, este interesant de amintit faptul că medicul care a făcut prima operație a plecat de la o explicație Newtoniană și anume, s-au prezentat pacienți piloți, în 1949, care aveau bucăți de plexiglas, de parbriz de avion în ochi.
Ce a observat? Că acele fragmente de parbriz erau foarte bine tolerate și s-a gândit să facă un implant de cristalin, plecând de la o altă idee, a unui rus care spunea este foarte ciudat să tratezi o boală cu ochi punând ceva pe nas", a declarat Dr. Dorin Chiseliță, în exclusivitate pentru DC Medical, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.
"Implantul cristalinului reprezintă soluția optimă și ultimii 10 ani"
"În orice caz, implantul cristalinului reprezintă soluția optimă și ultimii 10 ani se caracterizează în esență prin creșterea performanței plantelor, a materialelor pe care le utilizăm și, evident, apariția acestor implanturi care oferă șansă pacientului să desfășoare diverse activități la distanțe variate, neavând nevoie de ochelari. Aceasta este dorința majoră a pacienților după operația de cataractă, să fie independenți de ochelari.
Aceste implanturi de cristalin au și riscuri, au și limite, dar o discuție cu pacientul, o discuție corectă, pe înțelesul pacientului cumva rezolvă această problemă. Peste 95% dintre pacienți sunt extrem de mulțumiți de folosirea acestor implanturi de cristalin.
Gândind în perspectivă, în momentul de față există cel puțin 4 medicamente care au rolul de a împiedica o agregare proteică și prin aceasta și-ar dovedi valența anti-cataractogenică. Astfel spus, s-ar putea să avem șansa unor medicamente care să împiedice apariția cataractei și prin aceasta, cu părere de rău, și eu ca oftalmolog chirurg va trebui să mă gândesc cu nostalgie la momentul în care Phacoemulsificarea era singura metodă de tratament a cataractei.
De asemenea, există preocupări foarte interesante, proceduri laser de reîntinerire al cristalinului, care-l menține într-un potențial rezonabil precum un cristalin de 40 - 45 de ani", a completat el.
Vezi mai multe în video:
-
-
-
Cum își amintește organismul de bolile prin care ai trecut20.07.2026, 22:38
-
-
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Cât cheltuiește România pe sănătate pe cap de locuitor în 2025. Comparație cu UE
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV "Știm exact ce provoacă infarct și AVC cu mulți ani înainte!" Lecția profesorului John Deanfield, cardiolog de renume
EXCLUSIV Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
