Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer de gât și sân. Atenție la infecția cu HPV: Va durea o vreme, dar voi lupta!
Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la două organe. În 2010 a învins cancerul mamar.
Martina Navratilova (66 de ani), fost lider mondial al tenisului feminin, a anunțat, luni, că a fost diagnosticată cu cancer la două organe, la gât și la sân.
Pentru legenda tenisului, ”această dublă lovitură este serioasă, dar încă rezolvabilă”, potrivit WTA. ”Sper să am un rezultat favorabil. Va durea o vreme, dar voi lupta cu tot ce am mai bun”, se arată în anunțul făcut de fosta mare sportivă, câștigătoarea a 59 de titluri de Grand Slam, la simplu, dublu și dublu mixt.
De altfel, Navratilova a mai învins cancerul o dată, în 2010, când a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer la sân. Iar atitudinea pe care a avut-o atunci a fost una de învingătoare, după ce a plâns, ”aproximativ 15 secunde”, și-a întrebat medicul: ”OK, ce facem? Care este următorul pas?”
În timpul finalei de la Turneul Campionilor, care a avut loc în noiembrie, la Fort Worth, Texas, Navratilova a descoperit un ganglion limfatic mărit la gât. Iar în urma testelor, medicii au descoperit cancer la gât în stadiul 1, și mai apoi, tot în stadiul 1, și cancerul la sân. În ceea ce privește cancerul la gât, acesta este provocat de HPV (Human Papilloma Virus), unul dintre cele mai ușor de tratat tipuri de cancer.
Potrivit WTA, tratamentele Martinei Navratilova vor începe săptămâna viitoare, la New York, motiv pentru care aceasta nu va fi prezentă la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Cancerul de gât, factori de risc
Cancerele laringiene și hipofaringiene sunt adesea grupate cu alte cancere ale gurii și gâtului. Acestea au o serie comună de factori de risc, printre care:
- fumatul și consumul de alcool
- infecția cu HPV (Human Papilloma Virus), care este un grup de peste 150 de viruși, dintre care 40 din sfera genitală, și care provoacă una dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei, cancerul de col uterin
- supraponderea și obezitatea
- malnutriția
- modificări genetice
- expunerea la produse chimice
- sexul
- vârsta
- boala refluxului gastro-esofagian, arată Societatea Americană de Cancer.
Simptomele infectării cu HPV
În cazul infecției orale cu virusul HPV, potrivit MDS Manual, simptomele sunt:
- răgușeala
- durerea de ureche
- durerea de gât care nu dispare
- durerea la înghițire
- scăderea inexplicabilă în greutate
- noduli limfatici umflați.
Cancerul de sân, cauze, factori de risc și simptome
Nu se cunosc cu certitudine care sunt cauzele care duc la apariția cancerului de sân, motiv pentru care nu se poate spune dacă o femeie va face sau nu această boală. Însă ea poate fi prevenită prin investigații precoce, autopalpare, ecografie mamară de la 30 de ani, respectiv mamografie, de la vârsta de 40 de ani, căci depistat devreme poate fi tratat.
Factorii de risc ai cancerului de sân pot fi hormonali, de mediu, genetici, dar și factori care țin de stilul de viață.
Astfel, factorii asociați cu un risc crescut de cancer mamar sunt corelați în special cu creșterea expunerii la hormonii estrogeni:
- sexul
- vârsta înaintată
- istoricul personal
- istoricul familial de cancer de sân
- expunerea la radiații în copilărie
- obezitatea
- debutul ciclului menstrual înainte de vârsta de 12 ani
- debutul menopauzei la o vârstă mai înaintată, după 55 de ani
- prima naștere la o vârstă mai înaintată, după 30 de ani
- lipsa gravidității
- consumul de alcool în exces, fumatul și o dietă bogată în grăsimi.
În ceea ce privește simptomatologia cancerului de sân, cel mai frecvent simptom este apariția unui nodul, o masă nedureroasă, solidă, care are margini neregulate.
Alte simptome sunt:
- umflarea parțială sau a întregului sân
- schimbarea în mărime, formă sau aspect a sânului
- modificări ale pielii de pe sân, frecvent cu aspect de coajă de portocală
- retracția mameloanelor
- scurgeri la nivelul mamelonului, altele decât laptele matern
- roșeață, cruste, striații la nivelul mamelonului și al pielii de pe sân
- durere la nivelul sânilor sau al mameloanelor
- prezența unor ganglioni la nivel axial, notează MayoClinic.
Otita: simptome, tratament, prevenție. Este împărțită în două categorii. Care sunt cauzele pentru fiecare
Epistaxisul, sângerarea nazală: de ce apare. 5 semne care reprezintă o urgență medicală
Afecțiunea complexă a urechii interne. Poate provoca pierderea permanentă a auzului și probleme de echilibru dacă nu este tratată
EXCLUSIV Când se prescriu antibioticele pentru infecțiile virale. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Individualizăm cazurile
Când se prescriu antibiotice și în cazul infecțiilor virale. Care sunt categoriile de pacienți cărora li se recomandă acest tratament.
Apneea obstructivă în somn, afecțiunea care poate duce la AVC. Impactul semnificativ pe care îl are asupra sistemului cardiovascular
Această tulburare de somn extrem de frecventă poate provoca AVC. Are o legătură semnificativă asupra sistemului cardiovascular.
Ce se întâmplă cu adevărat când strănuți cu ochii deschiși
Cum să scapi de durerea persistentă în gât. Identificarea cauzelor și a tratamentului adecvat
Când devine strănutul semnal de alarmă
EXCLUSIV Protezarea auditivă, costisitoare. Dr. Sebastian Cozma: Cu un Trabant nimeni nu poate face performanță
Infecție a sinusurilor, alergii sau ambele?
Astm: cauze și simptome de debut. De ce poate apărea și la vârste mai mari, nu doar în copilărie
EXCLUSIV Surditatea infantilă în România, intervenții timpurii și provocările sistemului de sănătate. Dr. Alexandra Neagu: S-a implantat cel mai mic copil, la vârsta de 7 luni și 3 săptămâni
EXCLUSIV Pietrele la amigdale: de ce apar și cum scapi de ele. Ioan Bulescu: Se acumulează și resturi alimentare și se întăresc
De ce apar pietrele la amigdale și ce tratament există. Cum poți trata pietrele la amigdale acasă.
Disfuncția ATM: ce ascunde durerea din jurul maxilarului. Legătura dintre stres și disfuncțiile articulației maxilarului
De ce să nu îți mai bagi vată în urechi. Efectul pe care îl are
Ce este laringita și ce o cauzează. Cei mai importanți pași pe care trebui să îi faci
EXCLUSIV Cum faci diferența între o infecție bacteriană și una virală. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Și infecțiile virale dau febră
Afecțiunea la care sunt predispuși vârstnicii. Impactul, semnificativ: risc de depresie, demență și căderi
Vertij: primul simptom care apare și cum îl faci să dispară. Cauza care provoacă vertijul
Vertij - de ce apare și care sunt simptomele. Știai că există două tipuri de vertij. Cum faceți ca vertijul să dispară de la sine?
Medicament pentru epilepsie, eficient în cazul apneei de somn obstructive
Acest medicament te ajută să ai o noapte odihnitoare.
De ce apar pietrele pe amigdale? Dacă ai respirație urât mirositoare, trebuie să știi asta
Băutura care previne sforăitul. Curăță sinusurile și te ajută să ai un somn odihnitor
Băutura care previne sforăitul este benefică și pentru sinusuri. Le curăță și te ajută să ai un somn odihnitor.
