EXCLUSIV Cum faci diferența între o infecție bacteriană și una virală. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Și infecțiile virale dau febră
Cum faci diferența între o infecție bacteriană și una virală. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu ne-a explicat care sunt detaliile cărora trebuie să le acordăm atenție.
Infecțiile sunt boli cauzate de prezența și dezvoltarea microorganismelor patogene (bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziți) în organism. Aceste microorganisme pot invada diferite părți ale corpului și pot provoca reacții inflamatorii și daune celulare, ceea ce duce la simptome precum febră, durere, oboseală sau erupții cutanate, în funcție de tipul de infecție.
Cum facem diferența dintre o infecție virală și una bacteriană
Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General Societatea Română de Rinologie, a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, cum facem diferența dintre o infecție virală și una bacteriană.
"Termenul popular, neacademic, de roșu în gât ne spune că avem de-a face cu o infecție virală. În momentul în care apar niște puncte albe pe amigdală, atunci ne gândim la puroi. Faptul că amigdalele pot fi umflate sau chiar și vălul palatin poate fi mai tumefiat, nu este o caracteristică a infecției bacteriene.
De asemenea, febra și infecțiile virale dau febră. Foarte mulți părinți se sperie de febră și imediat doresc antibiotic pentru că au senzația că antibioticul tratează febra. Până la un punct, febra este un semn foarte bun de reactivitate a organismului care se luptă cu infecția. Știm de la sterilizare că microbii mor la căldură și organismul are un mecanism propriu de apărare care produce o cantitate mai mare de căldură pentru a omorî acești microbi", a explicat Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General Societatea Română de Rinologie, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News.
Ce trebuie să știi despre secrețiile nazale
În ceea ce privește suferințele nazale, secrețiile limpezi și înfundarea nasului nu sunt semne de infecție. Când însă secrețiile devin purulente, iar pacientul resimte durere și presiune facială, este important să considerăm posibilitatea unei sinuzite bacteriene.
"Dacă vorbim de o suferință nazală, secrețiile limpezi, înfundarea nasului și usturimea în nas nu sunt semne de infecție. În momentul în care apar senzații de durere, presiune facială, secrețiile devin purulente, atunci ne punem problema unei sinuzite bateriene.
Durerea de ureche nu este un semn de infecție bacteriană. Persistența durerii mai mult de 3-4 zile, asocierea febrei care nu scade cu tratamentul simptomatic obișnuit, ne pune problema unei infecții bateriene și atunci pacientul este bine să meargă către medic", a explicat Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu, Medic primar O.R.L. și Secretar General Societatea Română de Rinologie, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News.

Infecții virale vs. bacteriene - FOTO: Freepik@aphisitinthongxay
Infecțiile bacteriene, ce sunt
O infecție bacteriană este o afecțiune cauzată de bacterii, microorganisme microscopice care pot invada diferite părți ale corpului. De obicei, bacteriile se află în mod natural pe pielea și mucoasele noastre, dar în anumite condiții, ele pot provoca infecții dacă reușesc să penetreze sistemele de apărare ale organismului.
Infecțiile bacteriene sunt tratate de obicei cu antibiotice, care sunt medicamente care opresc sau distrug bacteriile. Este important ca antibioticele să fie prescrise de un medic, deoarece utilizarea incorectă sau excesivă a acestora poate duce la dezvoltarea de bacterii rezistente la medicamente.
Infecțiile virale, ce sunt
Infecțiile virale sunt afecțiuni cauzate de virusuri, microorganisme mult mai mici decât bacteriile, care nu pot să se reproducă singuri. Aceștia invadează celulele din corpul uman și le folosesc pentru a se multiplica, ceea ce poate duce la diverse simptome și complicații. Spre deosebire de bacterii, virusurile nu pot fi tratate cu antibiotice, iar tratamentele pentru infecțiile virale se concentrează de obicei pe ameliorarea simptomelor și susținerea sistemului imunitar.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
Obiceiurile zilnice care te feresc de Alzheimer și prelungesc viața10.07.2026, 16:19
-
-
Zoldonrasib, medicamentul care distruge urmele de cancer din sânge10.07.2026, 13:48
-
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
EXCLUSIV Torsiunea testiculară: simptome și testul care pune diagnosticul. Dr. Bogdan Pârlițeanu: Trebuie intervenit în maxim 4 - 6 ore!
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
Divorțul nu înseamnă sfârșitul relațiilor. Cum să transformi despărțirea într-un nou început
EXCLUSIV Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Cum îți poți evalua rezerva ovariană și fertilitatea. Dr. Lucia Luchian: Se poate recolta oricând
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
