Campanie de donare de sânge, de Ziua Cooperării Europene
O campanie de donaree sânge va fi organizată, atât în România, cât și în Ucraina, pentru marcarea Zilei Cooperării Europene.
O campanie de donare de sânge va marca Ziua Cooperării Europene, în cadrul Programului Operaţional Comun România - Ucraina 2014-2020, alături de celelalte programe de cooperare finanţate de Uniunea Europeană. Campania va avea loc în ambele țări.
Într-un comunicat de presă citat e agerpres.ro, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava arată că acţiunile acestei campanii ''vor contribui la salvarea de vieţi omeneşti'' în aria acoperită de program.
"Europa pentru TINE! Tu pentru VIAŢĂ! Fii DONATOR!" este sloganul campaniei ce se va derula simultan în Ucraina şi în România, în perioada 18 - 20 septembrie, în centrele de transfuzie din toate capitalele regionale - Tulcea, Botoşani, Suceava, Baia Mare, Satu Mare, din România, şi Cernăuţi, Ivano-Frankivsk, Uzhorod, Odessa din Ucraina.
Locuitorii din aria programului sunt invitaţi să se alăture acestei iniţiative.
Sursa citată precizează că, în perioada de campanie, programul a pregătit surprize pentru donatori, iar la final, prin tragere la sorţi, se va acorda, în fiecare locaţie, premiul cel mare, o bicicletă MTB, extragerea câştigătorilor urmând să fie transmisă live pe pagina de Facebook a Programului, ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020, pe 26 septembrie.
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
EXCLUSIV CONFERINȚĂ: Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice. VIDEO
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre asigurările medicale private și abonamentele medicale. Valentin Ionescu: Un abonament nu acoperă mai nimic. Vă induc în eroare
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
Alexandru Rafila: La testarea COVID în școli, un copil din 100.000 era infectat; măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
