Cancer de sân: aproape 1.470 de cazuri. Mortalitate în scădere
Numărul cazurilor de cancer de sân este de aproape 1.470, potrivit DSP Caraș-Severin. Doar în acest an s-au înregistrat, până în septembrie, 35 de cazuri noi. Totuși, mortalitatea...
Aproape 1.470 de cazuri de cancer de sân sunt înregistrate în judeţul Caraş-Severin, din totalul celor peste 8.000 de cazuri de neoplazie aflate în evidenţele Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
"La nivelul judeţului Caraş-Severin sunt înregistrate 1.468 de cazuri de cancer de sân, dintr-un total de 8.100. Doar în acest an, până la data de 30 septembrie, au fost înscrise în evidenţe 375 de cazuri noi, 35 dintre acestea fiind cazuri de cancer de sân, adică aproape zece procente din total, ceea ce înseamnă foarte mult. De altfel, în ultimii cinci ani, cancerul de sân a fost pe primul loc în Caraş-Severin", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa, consilierul Daiana Francescu, din partea Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin.
Cu toate acestea, se poate spune că rata mortalităţii a scăzut, datorită depistării precoce şi a progreselor terapeutice, iar incidenţa a crescut odată cu introducerea screeningului, prin mamografie.
"Din păcate, această patologie rămâne principala rată de deces în rândul femeilor. În ceea ce priveşte patologia la bărbaţi, este un cancer foarte rar, şi anume, 1% din cazuri. Oricum, toţi pacienţii suferă o psihotraumă în astfel de cazuri şi mi-aş dori să avem un psiholog care să consilieze atât pacienţii, cât şi aparţinătorii, pe Secţia de Oncologie, cu experienţă în psihologie clinică şi psihoterapie. Din păcate, nu depinde de mine acest lucru, însă ar fi extrem de util", a afirmat medicul specialist oncolog Dacian Purcăriţă, citată de agerpres.ro.
De la începutul anului şi până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa s-au efectuat 327 de mamografii, 70 de ecografii şi zece RMN-uri în vederea stabilirii unui diagnostic privind cancerul la sân.
-
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
Inflamația alimentează unul din cele mai agresive tipuri de cancer. Șanse minime de supraviețuire
Creștere îngrijorătoare a cancerului colorectal la persoanele sub 50 de ani
Mâncarea care duce la cancer. Ce conține, de fapt
Noi factori de risc pentru cancerul colorectal precoce. Obezitatea și antibioticele cresc incidența
Tratamentul neconvențional care încetinește cancerul după prima ședință
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Screening de cancer prin test de sânge: avantaje, riscuri și diferențe față de metodele clasice
De ce persoanele trecute de o anumită vârstă nu mai fac cancer
Cancerul de apendice, boala rară care afectează tinerii. Medicii avertizează: „Suntem doar la vârful icebergului”
EXCLUSIV Dr. Matei Bâră (SANADOR), despre radioterapia țintită care protejează inima și plămânii
Testul de sânge care vede cancerul înainte de simptome
De ce eșuează tratamentele contra cancerului
Numărul deceselor cauzate de cancer explodează. 18,5 milioane oameni ar putea muri până în 2050
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Decesele cauzate de cancer se vor dubla până în 2050, avertizează experții
Cancerul care se răspândește în tăcere înainte ca medicii să-l detecteze
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
De ce unele cancere de sân nu răspund la tratament?
Chimioterapia: Efecte asupra corpului, efecte secundare și recuperare după tratament
EXCLUSIV Tratamentul oncologic cu rezultate maxime. Dr. Matei Bâră: Reducem toxicitatea
Tratamentul care înlocuiește terapiile toxice împotriva cancerului. Are precizie de milimetru.
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
