Cancer la sân în stadiu incipient. Câte persoane beneficiază de acest program
Administrația bucureșteană anunță că se prelungește proiectul „Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente".
Cancer, sân. Consilierii generali au aprobat în ședința de vineri, 25 octombrie, prelungirea proiectului „Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente" până în anul 2021. Programul prevede acordarea unui sprijin financiar pentru efectuarea de teste genetice, în sumă de 17.000 lei/ beneficiar, pentru persoanele diagnosticate cu cancer de sân, potrivit Facebook.
Inițiativa a debutat în septembrie 2018 pentru un număr aproximativ de 1000 de beneficiari. "Utilitatea acestui program a fost deja recunoscuta si apreciata de medicii oncologi din Bucuresti, iar pacientele au putut beneficia de tratamente oncologice tintite. Menţionăm că până la data de 30 septembrie 2019, conform statisticilor, aproximativ 21% din numărul total de beneficiari s-au înregistrat în aplicaţia online, au depus dosarul şi au beneficiat de sprijinul financiar aprobat prin HCGMB nr. 309/14.06.2019. În acest context, potrivit noilor modificări, bugetul multianual al proiectului va fi de 17.000.000 lei, pentru perioada septembrie 2018 – decembrie 2021, pentru aproximativ 1000 de beneficiari, nefiind generate noi costuri în procesul de implementare a proiectului", conform sursei citate.
În cadrul proiectului, administrația bucureșteană decontează o procedură medicală de test molecular în valoare de 17.000 lei, de beneficiar, sub forma unui voucher pentru pacienții diagnosticați cu cancer de sân, care au indicație medicală eliberată de un medic specialist oncolog privind efectuarea de testare genetică.
Cancer, sân. Criterii pentru program
Legat de criteriile de eligibilitate, acestea sunt: cancer de sân în stadii incipiente; îndeplinirea criteriilor medicale aprobate de societățile internaționale de oncologie privind testarea genetică; beneficiari - cetățeni ai municipiului București.
"Testele oferă pacienților și medicilor informații suplimentare despre probabilitatea de reapariție a cancerului de sân în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului și despre probabilitatea de răspuns la chimioterapie. Folosind testarea genetică, chimioterapia poate fi evitată la aproximativ 70% dintre femeile cu cancere în stadii incipiente cu anumite caracteristici. În Franța și în Olanda, testarea genetică este acoperită prin sistemul de asigurări de sănătate", mai arată sursa citată.
Detalii: AICI.
-
De ce trebuie să tratăm bătrânețea, nu bolile15.03.2026, 19:30
-
-
Adevărul despre buretele de duș15.03.2026, 17:00
-
-
De ce nu este recomandat să pui alimentele pe șervețele de hârtie15.03.2026, 15:00
O genă poate face imunoterapia pentru cancer mai puternică. Atacă direct celulele canceroase
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
Testul de sânge care vede cancerul înainte de simptome
Testul care îți spune cu 3 ani înainte că vei face cancer
Băuturile care duc la răspândirea necontrolată a cancerului. Medicii, semnal de alarmă
Acest obicei poate opri recidiva cancerului de colon!
Un nou studiu revoluționar arată că un obicei banal poate reduce semnificativ riscul de recidivă a cancerului de colon.
Gena "Dictator" care forțează cancerul să invadeze întreg corpul
Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
EXCLUSIV De ce cancerul nu este considerat vindecat chiar și după ani de tratament. Dr. Beatrice Anghel: Vorbim de remisie
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
Bacteriile din tumori pot prezice supraviețuirea pacienților
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
Chimioterapia: Efecte asupra corpului, efecte secundare și recuperare după tratament
Cancerul care se răspândește în tăcere înainte ca medicii să-l detecteze
Vitamina D ar putea opri cancerul colorectal. Doctorii sunt uimiți!
Câinii și capacitatea lor uimitoare de a detecta cancerul
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
