Ce faci când ai simptome de COVID, pas cu pas. Dr Florescu: când te duci la medicul de familie, la testare și la centrul de evaluare. REGULI

Dana Lascu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Teste rapide. Foto: Pixabay
Teste rapide. Foto: Pixabay

Conf dr Simin-Aysel Florescu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din Capitală, a explicat ce trebuie să faci pas cu pas în cazul în care ai simptome de infectare cu SARS-CoV-2 și COVID-19. Iată ordinea pe care trebuie să o respecți:

Conf dr Simin-Aysel Florescu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din Capitală spune că persoanele care au simptome de COVID-19 și SARS-CoV-2 nu trebuie să se ducă direct la centrele de evaluare, ci să respecte anumite reguli, să parcurgă anumiți pași, ca totul să de curgă normal. 

„Centrele de evaluare au fost înființate pentru pacienții confirmați cu infecție SARS-CoV-2 și anume pentru pacienții cu forme ușoare sau medii ale infecției cu SARS-CoV-2. S-a văzut necesitatea acestor centre de evaluare pentru că și în valurile anterioare ale pandemiei  COVID-19 au existat pacienți în număr mare care nu aveau neapărat nevoie de spitalizare și care ar f beneficiat foarte mult de o evaluare și un tratament administrate în ambulator. Lucrul care a fost mai dificil de făcut în valurile anterioare pentru că nu existau aceste centre de evaluare, existau doar spitalele și atât. În acest val centrele de evaluare au fost gândite pentru a prelua pacienții confirmați cu infecție SARS-CoV-2, pentru o evaluare clinică, biologică și radiologică, și pentru tratament în funcție de fiecare caz”, a arătat Conf dr Simin-Aysel Florescu, directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din Capitală, EXCLUSIV la DC News și DC Medical. 

Dar iată cum funcționează tot acest circuit, pas cu pas. 

1) Ce faci când ai simptome de COVID-19

„Un pacient în momentul în care devine simptomatic, adică atunci când prezintă semne clinice care pot fi datorate infecției cu SARS-CoV-2, adică tuse, febră, dureri în gât, apropos de particularitățile valului OMICRON, stare generală alterată, dureri musculare, dureri de cap, ar trebui să solicite medicul de familie. Medicul de familie îl poate testa, și îi poate confirma infecția”, arată Conf dr Simin-Aysel Florescu.

Ce se întâmplă dacă pacientul nu are medic de familie? 

„El poate să solicite ambulanța, pentru a fi testat, probleme lui urmând a fi recoltate de către medicii de pe ambulanță, și transportate către un laborator. În cadrul acestei etape, ulterior au apărut dificultăți, și anume era un număr foarte mare de pacienți care solicitau testarea la domiciliu de către ambulanță. Așa că s-au înființat în acel moment centrele de testare, care au preuat un număr mare de pacienți, direct în acele centre de testare și le confirmau infecția acolo”, a spus conf dr Simin-Aysel Florescu. 

De asemenea, trebuia adăugat că pentru a confirma suspiciunea de COVID-19, există în România și 138 de farmacii care fac testare. La unele poate fi gratuită testarea, la altele poate fi tarifat, în acord cu legislația în vigoare. Atenție, însă, acestea fac teste antigenice. În cazul în care aceste teste sunt pozitive, persoana în cauză trebuie să facă, la unul dintre centrele de testare sau pe banii săi, la un laborator acreditat, un test RT-PCR pentru confirmarea infecției cu SARS-CoV-

LISTA CU FARMACIILE CARE FAC TESTARE ÎN ROMÂNIA AICI: 

2) Când ai confirmată infecția cu  SARS-CoV-2

Dar ce se întâmplă din momentul în care un pacient are infecție confirmată SARS-CoV-2? În primul rând, odată testul pozitivat, pacientul va primi pe numărul de telefon un mesaj de la CORONAFORMS prin care este anunțat că testul este pozitiv. 

„Din momentul în care un pacient are confirmată o infecție SARS-CoV-2, și confirmată înseamnă că e atestată de un laborator acreditat și înregistrată în sistemul CORONAFORMS, care este un sistem informatic care preia toate datele pacienților infectați, deci doar în momentul în care este confirmat în acest fel un pacient, el poate fi adresat către, și aici avem două variante: 

a) Către centrele de evaluare, sau

b) Către spitale. 

Decizia o ia medicul de familie, în mod principal, pentru că medicul de familie monitorizează, chiar și telefonic și chiar și direct, cum este necesar, și decide, în funcție de tipul de pacient, adică pacient vârstnic, cu comorbiditățil, cu boli cronice, cu alte tipuri de afecțiuni care ar putea crește riscul de evoluție către formă severă, sau pacient tânăr fără probleme de sănătate. 

Deci, dacă avem de-a face cu pacienți cu factori de risc la care o infecție cu SARS-CoV-2 aparent ușoară poate evolua sever în lipsa unui tratament de specialitate, acel pacient va fi direcționat de către medicul de familie, către aceste centre de evaluare. Pacienții se pot și autoadresa centrelor de evaluare, dar mențiunea pe care vreau să o fac este că pacienții trebuie confirmați oficial cu SARS-CoV-2. În momentul în care un pacient este îndrumat de către medicul de familie către un centru de evaluare. 

În mod normal, dacă este o formă  ușoară sau medie de boală, pacientul se poate duce chiar și cu un mijloc de transport propriu, deci nu cu metroul! 

Dacă este un pacient foarte vârstnic, dar care are o formă ușoară de boală,  poate solicita ajutorul ambulanței pentru a-l duce la un centru de evaluare. Dar ideea era să nu suprasolicităm în continuare serviciul de ambulanță, cei care se pot deplasa cu mijloace proprii ar putea să o facă așa și ar fi foarte recomandat”, a explicat conf dr Simin-Aysel Florescu. 

3) Ce se întâmplă când ajunge la centrele de evaluare

„Odată ce ajunge la centrul de evaluare, pacientul trebuie să aibă la el un buletin și cardul de sănătate. Din momentul respectiv este preluat de medicii de la centrul de evaluare, medicii în evaluează clinic, verifică faptul că este pozitiv în CORONAFORMS, că e înregistrat, îi fac analize de sânge dacă este necesar, îi fac radiografie pulmonară dacă este necesar sau tomografie pulmonară, după care î funcție de toate detaliile obținute din aceste etape ale examinării clinice, îi prescriu sau nu un tratament antiviral. 

Există criterii clare în privința tratamentelor antivirale orale, pentru că de asta vorbim, este vorba de tratamente pe care le va lua acasă, deci va pleca de la centrul de evaluare acasă în principiu. Și dacă necesită acest tratament antiviral îl va primi de la centrul de evaluare pentru toată perioada de tratament. Deci, i se vor da într-o punguță toate pastilele, în funcție de ce tip de pastile ae nevoie, pentru toată perioada necesară. După care pacientul ajunge înapoi acasă și ține legătura cu medicul de familie în continuare pentru ca să-l supravegheze pe perioada tratamentului. Dacă pacientul nu merge bine sub tratament, sunt rare cazurile dar posibile, atunci medicul de familie îi va trimite din nou, de data asta la spital”, a explicat conf dr Simin-Aysel Florescu.

4) Pacienții care au peste 5 zile de la debutul infecției sau cei cu simptome grave

„Avem și varianta în care la centrul de evaluare ajunge un pacient care ori este depășit din punct de vedere al perioadei în care trebuie inițiat tratamentul antiviral, adică are peste 5 zile de la debutul bolii, și atunci nu mai poate beneficia de tratament antiviral, eventual de simptomatice sau alte tipuri de tratamente. 
Apoi, în varianta în care medicul observă cu îngrijorare că pacientul nu va putea să urmeze un tratament la domiciliu, pentru că este prea riscantă situația respectivului pacient și îl trimite la internare în spital. Deci, cam acesta este circuitul”, a mai arătat conf dr Simin-Aysel Florescu. 

Explicațiile ei, în VIDEO: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel