Ce să faci în cazul unui înec cu mâncare. Manevra Heimlich salvează vieți

Sonia Baciu |
Data publicării:
ce sa faci. FOTO Freepik @ doucefleur
ce sa faci. FOTO Freepik @ doucefleur

Care sunt pașii pe care îi ai de făcut în cazul în care cineva se îneacă cu mâncare. Manevra Heimlich, funcțională de aproape 50 de ani.

Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin.

”Trebuie învățată și exersată în toate școlile din România împreună cu alte noțiuni de prim-ajutor”, scrie medicul Tudor Ciuhodaru pe contul său de socializare.

”Ce trebuie să faceţi:

1. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni):

- aspiraţie confirmată de martori, anturaj

- nu mai poate vorbi, tuşi şi respira

- pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa

2. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.

3. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.

4. Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.

5. Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresiuni abdominale.

6. Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.

7. Dacă victima îşi pierde conştienţa, poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezând cealaltă mâna peste aceasta.

8. Solicitarea ajutorului medical specializat (medic sau asistent) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes”, a scris medicul.

2. -imagine fara descriere- (27332237_1395033940625562_2297910786829291360_n_62140900.jpg)

De asemenea, acesta a oferit și câteva ponturi legat de manevra Heimlich.

”1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.

2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.

3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.

4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun”, a mai explicat medicul în postarea sa.

Cu această manevră, introdusă de către medicul Henry Heimlich, în urmă cu 48 de ani, au fost salvate de-a lungul timpului peste 100.000 de vieți, numai în SUA, ”printre care a președintelui Ronald Reagan, a primarului New York-ului Edward Koch, dar și a actorilor Elizabeth Taylor, Goldie Hown, Walter Matthau, Carrie Fisher și Jack Lemmon”, susține medicul român, un promotor în introducerea noțiunilor de prim ajutor la nivel de școală, unde să se învețe asemeni alfabetului sau tablei înmulțirii.

Infarct miocardic acut, primele simptome. Ce faci, unde apare DUREREA și în ce POZIȚIE trebuie să stai: Inima nu doare. Durerea, resimțită în alte zone

"Circulă pe internet tot felul de articole despre cum să supraviețuiești în caz de infarct miocardic acut. Ele sunt scrise de oameni care n-au nicio treabă cu medicina și prezintă principii fără fundament care, odată aplicate, pot conduce la un deznodământ nefast. Ținutul respirației, aplicarea de amestecuri de plante pe piept, statul culcat cu picioarele în sus, aplicatul de pumni în piept sunt numai câteva din grozăviile zugrăvite în scris de acești adepți ai pseudoștiinței.

O vom lua încet, pas cu pas

Infarctul miocardic acut se manifestă cu durere sau alte simptome nespecifice și este extrem de importantă recunoașterea lui rapidă.

Durere la perete înseamnă stern, umăr, braț, antebraț, mână, gât, mandibulă, abdomen superior, spate. Nu e obligatoriu să fie pe partea stângă. Această durere resimțită la suprafața corpului se cheamă angor sau angină. 200 de oameni pot descrie simptome distincte și toate pot fi angină.

Inima nu doare. Durerea e resimțită în alte zone ale corpului.

Durerea toracică anterioară cu caracter de apăsare, gheară, înțepătură, cu intensitate mare și durată de peste câteva minute trebuie să tragă un semnal de alarmă.

Infarctul nu dă neapărat durere. La diabetici poate fi nedureros. Atenție la alte simptome, de tip amețeli puternice, greață, anxietate marcată, transpirații abundente, dureri osteoarticulare, probleme în respirație, probleme digestive.

Tinerii nu sunt scutiți de infarct. În caz de simptome amintite, ele nu trebuie ignorate pe motiv de „sunt tânăr, nu am nimic”.

Femeia în perioadă fertilă nu e scutită de infarct. „Știu eu că femeile nu prea fac infarct” nu e o afirmație protectoare. Fac. Oricând.

În ce poziție trebuie să stai în caz de infarct miocardic acut

În cazul apariției simptomelor tipice sau nespecifice, se apelează imediat la 112. Stați în semișezut, cu aer proaspăt din abundență (dacă există cumva sursă de oxigen, folosiți-o). Nu aplicați procedee citite pe site-uri pline de articole scrise de persoane fără studii de specialitate. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Ghid de supraviețuire pe caniculă. Dr. Ciuhodaru: 3 lucruri care vă pot salva viața

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel