EXCLUSIV Ce se întâmplă cu pacientul după operația cu robotul. Buliga: Am fost surprinși. Ești operat, e normal să te doară, asta e mentalitatea
Ce se întâmplă cu pacienții operați cu robotul. Medicul Teodor Buliga a făcut dezvăluiri în premieră.
Dr. Teodor Buliga, medic primar Chirurgie generală cu competențe în chirurgia laparoscopică, chirurgia robotică și chirurgia oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, a făcut dezvăluiri despre chirurgia robotică și ce se întâmplă cu pacienții care aleg sau pentru care se alege o astfel de operație.
"Chirurgia minim invazivă presupune că nu mai tai ca odinioară abdomenul ca o carte și îl desfaci de sus până jos, să expui toate intestinele și să-ți plimbi tu mâna să simți exact ce se întâmplă acolo.
Prin aceste incizioare care nu distrug musculatura, care se vindecă foarte ușor, tu poți să faci manevre de o complexitate puțin bănuită de oamenii obișnuiți.
Și faptul că nu expui intestinul, faptul că musculatura nu e zdrobită, nu e distrusă, nu e tăiată, că organismul poate să-și dirijeze mijloacele de apărare strict către vindecarea locului chirurgical, locul de rezecție, de exemplu al tumorii, asta îi acordă pacientului o evoluție mult mai rapidă post-operator, o convalescență mult mai scurtă.
Și să știți că s-au făcut studii foarte clare în care s-au calculat numărul de zile pe care pacienții respectivi i-au petrecut în plus cu familia, cu apropiații, la serviciu ș.a.m.d. Tocmai ca un avantaj adus în plus de chirurgia robotică, ceea ce e un lucru extraordinar", a declarat medicul Teodor Buliga, în exclusivitate pentru DC Medical.
Ce se întâmplă cu pacientul după o operație robotică: A fost o surpriză chiar și pentru noi
Întrebat despre riscul unor eventrații post-operatorii, medicul a subliniat că acestea s-au redus semnificativ.
"În momentul în care musculatura nu mai este tăiată pe suprafața mare, organismul vindecă imediat.
Nu mai ai sângerări, nu mai ai risc de contaminare și de supra-infectare, pentru că într-o eventrație una dintre principalele cauze este infectare a locului pe unde ai tăiat.
Evident că în momentul în care ai operații complicate, știu și eu, eventual peritonite sau rezecții de intestin, operații clar contaminate, cu risc de infectare mare, e una să tai 40cm de perete și alta e să ai 3, 4, 5 incizioare de 1cm.
Categoric, că recuperarea post-operatorie presupune că pacientul a 2-a zi s-a dat jos din pat, a plecat cu cel puțin câteva zile mai devreme acasă, poate să-și conducă mașina, se poate duce în weekend-ul următor la cumpărături, ceea ce este o evoluție mult, mult mai rapidă față de o intervenție clasică și chiar față de intervențiile minim invazive laparoscopice tradiționale, să spunem", a mai spus Teodor Buliga.
Mai mult, potrivit medicului, durerile în chirurgia robotică sunt mult mai mici.
"A fost o plăcută surpriză și pentru noi, pentru că inițial a impresia, bun, este tot o chirurgie laparoscopică, pentru că asta înseamnă - laparoscopie presupune că privești în interiorul cavității abdominale - dar faptul că ai această mărire extraordinară și faptul că ai un instrumentar mult mai flexibil - instrumentare din chirurgie laparoscopică tradițională înseamnă o andrea, să spunem românește, care are la vârf diferite terminații și nu poți să ai acces în anumite zone înguste. Ori chirurgia robotică, prin acest instrumentar care poate fi manipulat, poate să bată după colț.
Adică poți să te duci și să păstrezi acele elemente de care ai nevoie, nervișori, de exemplu. Ceea ce evident că va duce la dureri mai mici, la o recuperare mai bună decât în chirurgia tradițional laparoscopic. Ori asta devine un avantaj extraordinar", ne-a spus Teodor Buliga.
"Nici noi, la început, nu am fost atât de încrezători că diferența e atât de mare. Dar în momentul în care a venit feedback-ul pacienților și spuneau: ops, m-ați operat, am un pansament pe burtă, dar nu simt nimic.
Dintr-o dată începi să-ți pui probleme pentru că înțelegi că lucruri care admiteri nu aveau așa o mare importanță: A, ești operat, e normal să te doară, cam asta era mentalitatea anterior.
Deja lucrurile astea se pot schimba!", a conchis medicul Teodor Buliga.
Vezi mai multe în video:
-
De ce trebuie să uzi săpunul înainte de utilizare17.03.2026, 09:31
-
Cum arată bugetul Sănătății. Alexandru Rogobete: La limită!17.03.2026, 08:26
-
La ce să fii atent când mănânci conserve. Dr. Tudor Ciuhodaru: Mortală17.03.2026, 08:14
-
-
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
EXCLUSIV Semnul banal dat de cârcei. Nu-i mai ignora! Atenție la picioarele reci, furnicături, durere când mergi
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
EXCLUSIV Dr. Oana Dolofan spune cu ce afecțiuni severe se confundă durerea de stomac
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV Campania RESPIR 2025: GINA, standardul de aur pentru pacienții cu astm sever
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
EXCLUSIV Limfedemul, complicația ascunsă după operația de cancer mamar. Ramona Schenker: Invalidantă pentru paciente
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
Primul semn al cancerului de colon. Dr. Oana Dolofan: Faci și ocluzie intestinală
EXCLUSIV Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică de ce tratamentul cancerului trebuie personalizat pentru fiecare pacient
EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre durerea de stomac. Dr. Oana Dolofan (SANDOR), la DC Medical și DC News, marți, 12 august, ora 16:00
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
