Cursuri de prim-ajutor pentru medicii de familie, la Serviciul de Ambulanță Vaslui
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui va organiza în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) cursuri de prim-ajutor pentru medicii de familie interesați de la nivelul...
Potrivit conducerii Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, este vorba despre cursuri de prim-ajutor Basic Life Support (BLS) și Advanced Life Support (ALS), care se vor organiza opțional, la solicitarea medicilor de familie.
„În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții DSP Vaslui am aflat despre dorința unor medici de familie de a urma astfel de cursuri, pentru a-și îmbunătăți nivelul de cunoștințe practice în ceea ce privește acordarea primului ajutor în caz de urgențe. Prin specificul activității lor, medicii de familie intră în contact cu o anumită categorie de pacienți și se întâmplă mai rar să aibă de-a face cu cazuri urgente, dar pentru astfel de situații, unii medici de familie au considerat că au nevoie de cursuri de prim-ajutor. În funcție de solicitări vom forma grupe și vom începe derularea acestor cursuri", a declarat, pentru Agerpres, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Foarte important, aceste cursuri de prim-ajutor vor fi organizate gratuit.
-
-
-
-
Tratamentul care a redus colesterolul rău la jumătate timp de un an23.09.2026, 16:37
-
Cum se manifestă epuizarea termică. Cele 10 semne care îți arată că ești în pericol. Două categorii de persoane, în grupul extrem de vulnerabil
Epuizarea termică poate fi mortală. Este nevoie de asistență medicală pentru a preveni deteriorarea creierului și a organelor vitale.
BREAKING NEWS Bărbat leșinat la Ministerul Sănătății. Ambulanța l-a găsit fără puls
Un angajat de la Ministerul Sănătății s-a simțit rău și a fost chemată o ambulanță. Acesta ar fi cunoscut cu probleme de sănătate.
Incendiu ATI Neamț. Parchetul General: a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul; au început audierile
Parchetul General precizează că s-a stabilit locul din care s-a declanșat incendiul în secția ATI Piatra Neamț și că au început audierile.
Mai puține solicitări la ambulanță față de anul trecut. Dr Alice Grasu: am constatat o scădere cu 32%
Dragoste de soră: cum și-a salvat o fetiță de doar 10 ani fratele mai mare. Părinții lor au deficiențe de auz și vedere
O fetiță din Oradea, în vârstă de 10 ani, a sunat la 112 spunând că fratele ei nu se simte bine și a vomat. Părinții lor sunt surdomuți.
Două fetițe moarte în Brașov, iar a treia în stare gravă după ce s-au intoxicat cu o substanță folosită la spălatul oilor
Totul despre ANEVRISMUL cerebral: cauze, simptome, diagnostic, tratament
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
CAZ HALUCINANT! Copil de un an cu arsuri din Botoșani, în stare gravă la spital după ce a fost tratat cu leacuri băbești
Dr Cristian Pandrea: Medicina de Urgență și Sărbătorile de Iarnă, în pandemia COVID. Interviurile DC Medical
Hipotermia, ucigaș tăcut. Dr. Tudor Ciuhodaru lansează un avertisment
În stare gravă la spital după ce s-a opărit cu suc de roșii. Femeia are 50 de ani
O femeie în vârstă de 50 de ani a ajuns de urgență la spital după ce s-a opărit cu suc de roșii.
La Urgență din cauza unui inel. Ce a pățit un tânăr
Un tânăr din Botoșani a avut de furcă cu un inel. Podoaba l-a dus la Urgență.
Incendiu ATI Neamț. Ministrul Sănătății: saloanele ATI erau încuiate
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț erau încuiate.
EXCLUSIV Mustul, bombă cu ceas. Diana Bulgaru: Se moare rapid și sigur, în 5 minute maximum. Oamenii cad și mor
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.
Starea de sănătate a medicului-erou. Premier: testul anti-COVID din Belgia este negativ
BREAKING NEWS Arafat despre operatoarea de la Ambulanță care a umilit doi părinți: nu nu acceptă un astfel de mod de adresare
EXCLUSIV Manevra Heimlich: cum se face. Ciuhodaru: Creierul începe să se degradeze la 1 minut. La 3 minute leziuni ireversibile, la 5 moarte cerebrală, la 15 moarte
Spitalul Județean Piatra Neamț: familiile victimelor nu vor achita plata serviciilor medicale
Ora de iarnă: ce riscăm și cum să trecem mai ușor peste schimbare. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
EXCLUSIV Mic ghid pentru REVELION 2021. Dr Tudor Ciuhodaru: ce să faci ca să NU ajungi la URGENȚĂ în prima zi
Care sunt urgențele medicale de Paști și cum le puteți evita. Pandrea: Diferențele pot fi semnificative
Expertize ADN pentru aflarea identității a 5 victime de la Neamț. Percheziții la spital
Intoxicația cu apă, mortală. Ciuhodaru, avertisment: Nu contează cât bei, ci cât de repede bei! Nu e de glumit!
Intoxicația cu apă poate fi mortală. Care sunt semnele la care trebuie să fii atent.
