REZIDENȚIAT: Specialități sistate, reintroduse la rezidențiat din 2020. Ordinul ministrului
Două specialități sistate din 2001 și 2006 vor fi reintroduse la REZIDENȚIAT din 2020, arată un proiect de Ordin al Ministerului Sănătății, realizat la cererea Colegiului Farmaciștilor din România....
Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Sănătății publice nr.1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medicodentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, prevede reînființarea a două specialități în domeniul farmacie, la care se renunțase acum ani buni.
Este vorba de specialitatea „farmacie generală", care fusese sistată odată cu seria de rezidenți din 2001, și de specialitatea „industrie farmaceutică și cosmetică", a cărei ultimă serie de rezidenți a fost cea din 2006.
Solicitarea este motivată de numărul mare de pacienți care se adresează în fiecare an farmaciilor cu circuit deschis, precum și de lipsa specialiștilor care să poată evalua producătorii de medicamente și cosmetice, în contextul apariției Directivei Europene privind medicamentele contrafăcute, se arată în Motivarea proiectului.
Totodată, Colegiul Farmaciștilor din România a propus, prin adresa nr.1878/29 iul.2019, înregistrată la Ministerul Sănătății cu nr.SP/9717/43673/29 iul.2019, și redenumirea specialitării „Farmacie generală" în „Farmacie comunitară și de spital".
Cele două specialități urmează să aibă o perioadă de pregătire de 3 ani.
Ce prevede exact noul ordin
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 11 septembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se va modifica și completa după cum urmează:
1. Articolul 12 se modifică și va avea următorului cuprins:
„Art. 12 - (1) Rezidenții confirmați în specialități pentru care, sub incidența normelor anterioare, s-a sistat formarea, își continuă pregătirea și susțin examenul de specialist în specialitățile în care au fost confirmați. Aceștia au acces la formare în a doua specialitate, în condițiile prevăzute de normele în vigoare.
(2) Începând cu rezidențiatul din anul 2020 se reia formarea în specialitățile „farmacie generală" și „industrie farmaceutică și cosmetică"
2. În Anexa „Nomenclator de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală" la punctul III. DOMENIUL FARMACIE, după punctul 2. se introduc două noi puncte, punctul 3 și punctul 4 cu următorul cuprins
- Farmacie generală - 3 ani
- Industrie farmaceutică și cosmetică - 3 ani
Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică și celelalte direcții din Ministerul Sănătății vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-
-
-
-
Ce analize pot arăta dacă există inflamație în organism31.08.2026, 19:13
-
Quercitina, antihistaminicul natural care te ajută în alergii. Reduce metastazele, tumorile și îmbunătățește răspunsul la chimioterapie
Proteinele microscopice, noua descoperire în domeniul vaccinurilor anti-cancer
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
8 tipuri DIFERITE de magneziu. Cel pe care îl iei s-ar putea să NU te ajute. O farmacistă dezvăluie secretul: Îi întrebam de ce îl vor și erau șocați
Două mituri despre vitamina C, demontate. Tot ce știai despre vitamina C este greșit?!
Două mituri demontate despre vitamina C. Ce rol are vitamina C în organism și care sunt alimentele care conțin vitamina C.
Medicamentul care repară celulele inflamate și elimină durerea cronică. Nu afectează imunitatea
EXCLUSIV Ce trebuie să știi de antibioticele eliberate de urgență. Farm. Florina Bonifate: Farmacistul consideră dacă este necesar
Testul de sânge pentru cancerul colorectal, aprobat de FDA. Poate detecta cu acuratețe tumorile din colon sau rect
Testul de sânge revoluționar pentru depistarea cancerului colorectal a fost aprobat de FDA.
Ghimbirul, turmericul și scorțișoară pot interfera cu medicamentele
Un medicament pentru cancerul de col uterin, aviz favorabil de la UE
Un medicament a primit aprobarea UE.
EXCLUSIV Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Sanofi investește 1,3 miliarde de euro într-o fabrică de insulină. Un medicament pentru slăbit ar reduce riscul de insuficiență cardiacă
Cele mai importante știri din Sănătate, la nivel mondial - 2 august.
Cum poți avea acces la un medicament lipsă sau rar. Soluția care salvează viața pacienților în timp real
UE va primi până la 8 milioane de doze de vaccin împotriva variolei și mpox
Medicamentul care poate contribui la "salvarea lumii": Ar putea câștiga un Premiu Nobel. Această boală va fi eradicată. Nimeni nu ar trebui să sufere
De ce își cumpără românii medicamente de afara farmaciilor. Alexandru Rafila avertizează: Mulți cred că au același efect
Ministrul Alexandru Rafila subliniază importanţa educării publicului privind medicamentele sigure.
