Conducere militară la Spitalul Universitar. Adriana Nica: Se dorește înlăturarea șefilor de secție incomozi. Vorbim aici și de mine!

Dr. Adriana Nica, fost manager al Spitalului Universitar din Bucureşti, a comentat, în exclusivitate pentru DC NEWS, informaţia potrivit căreia actuala conducere interimară a instituţiei ar fi cerut conducere ...
"Noi, şefii de secţie pentru care se solicită această conducere militară, nu avem niciun fel de cunoştinţă cum că s-ar fi solicitat din partea conducerii interimare acest tip de management. Nu ne certăm între noi, ba din contră. Eu cu cealaltă colegă şefă de secţie am colaborat mereu, ne-am coordonat activitatea mereu, nu există niciun fel de problemă la nivelul secţiilor ATI 1 şi ATI2. La fel e şi la chirurgie, nu am auzit niciodată că şefii de secţie s-ar certa.
Mai mult decât atât, săptămâna trecută, când mai multe cadre medicale au fost diagnosticate COVID pozitiv, la două dintre cele patru secţii chirurgicale s-au ajutat între ei şi au înlocuit gărzile secţiilor care nu aveau cadre medicale. Deci nu s-a pus în discuţie în niciun fel vreo ceartă între colegii mei. Nu avem cunoştinţă niciunul dintre noi că s-ar fi cerut această conducere militară pentru că noi ne certăm între noi sau că nu facem faţă. Părerea mea este că se doreşte înlăturarea şefilor de secţie incomozi. Vorbim aici de mine, de unii dintre şefii secţiilor de chirurgie generală. Se doreşte sigur înlăturarea noastră de acolo. Este un act pe care nu şi-l asumă domnul manager şi invocă tot felul de mijloace din astea care duc într-o lumină negativă Spitalul Universitar.", a declarat dr. Adriana Nica pentru DC NEWS.
Citește continuarea pe DC NEWS.
-
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor06.08.2025, 15:44
-
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani06.08.2025, 14:10
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma06.08.2025, 10:28
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse08.07.2025, 14:18
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Ion Iliescu, în stare critică la ATI
Virusul Chikungunya se extinde în Europa. OMS, avertisment: risc de epidemie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
România lansează Strategia pentru Bolile Cardiovasculare 2025–2030
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control la Spitalul Floreasca
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Mihai Leu, internat în stare gravă
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Spitalele private vor suporta costurile, în cazul în care transferă un pacient la un spital public
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Coloranții alimentari, eliminați. SUA oprește finanțarea alianței globale pentru vaccinuri Gavi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.