Ministerul Sănătăţii: Începe repartiţia candidaţilor admişi în Rezidenţiat

Procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la sesiunea din 8 decembrie a concursului de intrare în Rezidenţiat începe marţi, urmând să dureze trei...
"Toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Pentru sesiunea 2019 - 2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie", a anunţat Ministerul Sănătăţii, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, Guvernul a creat cadrul legal care să permită "formarea unui număr record de rezidenţi", atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico-militare. Totodată, pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.
"Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toţi cei care au obţinut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialităţi, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgenţă, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ţine tinerii rezidenţi în ţară", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Pastila secretă care topește kilogramele rapid și schimbă lupta cu obezitatea
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Ce mănâncă un pacient în România
7 august 2025, zi de doliu național pentru Ion Iliescu. Ce se face într-o astfel de zi
"Dacă boala asta ar fi un virus, lumea ar fi în carantină". OMS, avertisment
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei
Reducerea riscurilor asociate fumatului, în plin plan la ediția din acest an a Forumului Global al Nicotinei.
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Alexandru Rogobete: În doar 5 săptămâni, am plătit peste 700 de milioane de lei prin PNRR
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Alinare pentru artrită: Dr. Andrei Dobrescu te invită să descoperi puterea masajului terapeutic
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Ion Iliescu, în stare gravă: îi cedează organele
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Îngrijorări privind siguranța unor medicamente și mișcări importante în industria farmaceutică
Sănătatea intră în austeritate financiară
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
"Au tratat-o de cancer cu suc de legume". Vedeta care și-a lăsat fiica de 23 de ani să moară: Credea că chimioterapia e otravă
Reguli actualizate pentru acordarea concediilor medicale: responsabilități pentru medici, pacienți și angajatori
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.