Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu de Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului
Administraţia Prezidenţială marchează, marţi, Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului prin iluminarea în portocaliu a Palatului Cotroceni.
Marţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marchează Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, iar Administraţia Prezidenţială a transmis printr-un comunicat de presă că se alătură acestei iniţiative prin iluminarea în portocaliu, culoare desemnată de OMS ca simbol al acestui eveniment, a Palatului Cotroceni începând cu ora 19,00.
Campania din acest an, cu tema "Îngrijirile medicale în condiţii de siguranţă", îşi propune creşterea gradului de conştientizare atât în rândul profesioniştilor din domeniul furnizării serviciilor de sănătate, cât şi al pacienţilor cu privire la necesitatea dezvoltării culturii siguranţei pacientului în sistemul sanitar.
-
-
6 din 10 femei vor suferi de boli de inimă până în 205014.03.2026, 19:30
-
-
Când să pui sarea în supă și de ce contează14.03.2026, 17:00
-
Cum se folosesc corect pliculețele de ceai pentru ochi14.03.2026, 16:00
