Salariile cadrelor medicale, în discuție
Salariile cadrelor medicale sunt pe masa negocierilor. Ce decizii pregătește Ministerul Sănătății.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții principalelor federații sindicale din domeniul medical: Federația Sanitas, Federația "Solidaritatea Sanitară" și Federația Națională Sindicală Ambulanța din România.
Discuțiile au vizat principalele direcții de reformă a sistemului sanitar, punând accent pe măsurile menite să îmbunătățească atât serviciile medicale oferite pacienților, cât și condițiile de muncă pentru toți profesioniștii din sănătate.
"Un punct important pe agendă a fost legat de protejarea veniturilor personalului medical. Sindicaliștii vor transmite propuneri concrete în acest sens, iar noi suntem pregătiți să le analizăm cu seriozitate", a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
El a reamintit angajamentul ferm al Ministerului Sănătății pentru un dialog constant și un parteneriat real cu organizațiile sindicale, în beneficiul pacienților și al celor care muncesc zi de zi pentru sănătatea oamenilor.
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
